Printre sponsorii de la SCM Rm. Vâlcea se numără şi o companie din ţara care a blocat accesul României în spaţiul Schengen. Oficialii din Sala Traian nu au…
Pe 8 decembrie, România a trăit o mare nedreptate, după ce Austria (în primul rând) şi Olanda au blocat accesul ţării noastre în spaţiul Schengen. Imediat, mai mulţi oameni de afaceri din România (şi nu numai!) au afirmat răspicat că vor boicota produsele provenite din Austria şi firmele cu capital majoritar austriac. În acest sens, ar fi vorba de companii precum OMV Petrom, BCR – Eerste Bank, Raiffeisen Bank etc. Chiar şi câteva companii de stat au anunţat că nu vor mai colabora cu instituţiile bancare din ţara care ne-a respins accederea în spaţiul Schengen! „Moda” a prins însă şi în sport, iar CS „U” Craiova a dat publicităţii un comunitat de presă, prin care a anunţat că a luat o decizie radicală. Astfel, clubul din Bănie va renunţa la conturile de la Raiffeisen Bank, nu va mai alimenta la benzinăriile aparţinând OMV Petrom şi nici nu va mai merge în cantonament în Austria.
Printre firmele austriece care îşi desfăşoară activitatea în România, se numără şi Strabag, din domeniul construcţiilor. În prezent, aceasta figurează chiar printre sponsorii echipei de handbal feminin SCM Rm. Vâlcea. Oficialii din Sala Traian nu au adoptat poziţia Universităţii Craiova şi nu au denunţat colaborarea cu compania care îşi are sediul central la Viena, iar Strabag va rămâne unul dintre brandurile cu care urmaşa Oltchimu-ului îşi asociază imaginea. Mai ales că până la accederea ţării noastre în spaţiul Schengen nu va mai trece mult timp, cel mai probabil acest lucru urmând a se produce anul viitor. Aşadar, de unde atâta supărare, pentru ceva ce oricum se va întâmpla în curând!?
Sâmbătă, 15 februarie, SCM Rm. Vâlcea o va înfrunta în Sala Traian pe Borussia Dortmund, într-un meci care le poate...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe