Proiect european pentru achiziţionarea de tablete pentru elevii din Şirineasa. Şi în această iarnă, copiii din localitate vor primi cadouri de la Moş Crăciun
Şi administraţia din Şirineasa a realizat un proiect pentru achiziţionarea de tablete pentru elevii din localitate. Potrivit primarului Ion Streinu, dispozitivele electronice necesare la cursurile online vor fi procurate din fonduri europene.
„Am făcut un proiect prin care am solicitat tablete pentru elevi şi aşteptăm să primim un răspuns pozitiv. Din păcate, nici în această privinţă, Guvernul PNL nu şi-a respectat promisiunea de a le oferi tuturor copiilor câte o tabletă. Acestea au ajuns cine ştie pe unde, fără a se respecta nişte criterii anume, iar elevii din Şirineasa n-au primit niciuna. Şi în cazul tabletelor, s-a cam repetat situaţia alocărilor de fonduri pentru anumite investiţii, când unele localităţi au primit, iar altele – nu! Cum în bugetul local nu dispunem de sumele necesare pentru a cumpăra dispozitivele electronice, am fost nevoiţi să găsim o soluţie alternativă, aşa că am apelat la fonduri europene. Din fericire, până în prezent, din discuţiile pe care le-am avut cu conducerea şcolii şi cu cadrele didactice, toţi elevii din Şirineasa au putut urma cursurile online. Unii au avut tablete proprii, iar alţii le-au primit dintr-o sponsorizare”, a dezvăluit Streinu.
„Nu e prima oară când am constatat cu mâhnire că Guvernul PNL a oferit sume mari de bani doar anumitor localităţi, iar celelalte au avut de suferit. Niciodată când PSD s-a aflat la guvernare, n-am fost în stare să fim duri, să aplicăm legea aşa cum trebuie, iar acum se întâmplă invers: adversarii ne «execută» pe unde ne prind! Şi în prezent, pentru tot ce nu le iese liberalilor, dau vina pe PSD, deşi a trecut un an de când sunt la putere”, a adăugat Ion Streinu.
„Vom face o caravană şi vom merge cu cadourile pentru copii la fiecare casă”
În încheiere, alesul PSD a declarat că va încerca să le ofere cadouri, şi în această iarnă, copiilor din Şirineasa cu ocazia sărbătorilor de iarnă. „Vom respecta tradiţia în ceea ce priveşte pacheţelele de la Moş Crăciun, dar trebuie să vedem în ce condiţii. În mod sigur, nu vom mai putea să-i strângem pe copii la un loc, aşa că vom face o caravană şi vom merge cu cadourile din casă în casă. Trebuie să găsim cea mai bună soluţie şi în acest caz, pentru că, deşi încerci să faci lucruri bune, întotdeauna se trezeşte câte unul din comună să sară în sus şi să dea o altă tentă lucrurilor. Voi stabili cu conducerea şcolii şi cu cadrele didactice cum e mai bine să le oferim copiilor cadourile de final de an”, a concluzionat primarul PSD din Şirineasa, Ion Streinu.
Primarul Mircia Gutău a semnat joi, 12 iunie, contractul de execuție a lucrărilor în cadrul proiectului „Reabilitare Parc Mircea cel...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe