marți, decembrie 3, 2024
Administrație

Proiect pentru asfaltarea ultimilor 4,5 kilometri de ulițe din Perișani

938Vizualizari
Sorin Dumitru Leonte, viceprimarul cu atribuții de primar din Perișani, a anunțat că printre prioritățile administrației locale se numără și asfaltarea ultimilor 4,5 kilometri de ulițe. El a precizat că a depus proiectul pe Programul Național „Anghel Saligny”. „Am luat legătura cu un inginer constructor specialist pentru a face devizul general pentru modernizarea tuturor ulițelor din domeniul public. De asemenea, am primit o veste bună şi din partea Consiliului Judeţean, pentru DJ 673 H, care va fi modernizat în satul Spinu, pe o lungime de 1,5 kilometri, poate chiar pe 3,5 kilometri. Este prima lucrare importantă care se face pe fostul DN 7 D. Jumătate din acest drum (în speţă, 15 km) se află pe raza localității noastre. În satul Spinu, tronsonul e foarte abrupt și, de fiecare dată când plouă abundent, apar probleme. Președintele CJV, Constantin Rădulescu și directorul RAJDP Vâlcea, Radu Silviu, vor să modernizeze acest drum foarte important pentru județul Vâlcea”, ne-a declarat Sorin Dumitru Leonte, viceprimarul cu atribuții de primar din Perișani.