Proiectul de extindere a rețelei de gaze naturale pe 53 de străzi din Râmnic nu are vacanță
690Vizualizari
Finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, proiectul de extindere a rețelei de gaze naturale pe 53 de străzi din Râmnic, însumând 35 de kilometri, avansează într-un ritm susținut.
Până la acest moment s-au recepționat lucrările pe străzile Valea Gorunelului, Nicolae Popescu-Rebus, Marin Trincă și Viilor, sunt în curs de recepție rețelele de pe străzile Săveasca, Gura Văii, Cojocarilor, Macilor, Uțeștilor, Căzănești, Oltului, Gheorghe Simotta, Mircea Demetriade, Argintari, Costea Marinoiu, Drumul Gării (segment), Apusului, Dealul Malului și Prunului și se află în derulare lucrările de pe străzile Drumul Gării (segmente), Toporașilor, Ghioceilor, Eftimeștilor, Măceșului, Socului, Căzănești, Digului, Fântânii, Aranghel, Poenari, Cărbunari, Gheorghe Olănescu, Alexandru Budișteanu, Buridava, Ioana Radu și Colțeștilor.





