miercuri, octombrie 16, 2024
Administrație

Proiectul primarului Mugur Mărcoianu: stimulente financiare consistente pentru cei care se mută în localitatea Măciuca și pentru nou-născuți

2.58KVizualizari
O spălătorie și o stație PECO – sunt două dintre investițiile noi care vor fi realizate în perioada următoare în localitatea Măciuca. Primarul Mugur Mărcoianu a precizat că va oferi consiliere tuturor celor care vor să-și demareze afaceri, deoarece o zonă dezvoltată economic înseamnă prosperitate, locuri de muncă și, în cele din urmă, mai mulți bani pentru investiții în bugetul local.
“Comuna Măciuca, chiar dacă nu are suficiente venituri încât să se poată gestiona singură, se situează pe locul 12 în județ, din punct de vedere al banilor colectați în bugetul local. Damila, Remservice și Simparom sunt cei mai importanți agenți economici ai localității. Taxele pe mijloacele de transport, pe proprietăți și impozitele pe venituri se varsă în contul administrației. Localitatea fiind îmbătrânită și slab populată, veniturile cresc mult, în special, datorită agenților economici. Ca o altă noutate, ne-am gândit să oferim stimulente financiare destul de consistente tuturor celor care se stabilesc în localitatea noastră. Adică, să-și cumpere casă la noi și să stea minim 5 ani de la instalare. De asemenea, vrem să recompensăm și nou-născuții. Ideea e că avem destul de multe proprietăți abandonate, care și-ar putea găsi noi cumpărători. Vrem să ducem o politică de lungă durată privind popularea localității, iar asta implică o serie de măsuri concrete”, a explicat primarul PNL din Măciuca, Mugur Mărcoianu.