Propunere inedită a antrenorului Nicolae Vâlcu, de la Olteţul Zătreni: echipele care nu promovează să fie penalizate cu puncte
Olteţul Zătreni are un început pozitiv în Liga a V-a, iar în primele două runde a obţinut şase puncte: trei la „masa verde”, cu Oltul Drăgoeşti II, pe teren propriu, trei pe teren, cu Zorile Scundu, în deplasare. Ambele meciuri au fost „câştigate” cu 3-0. În ciuda startului favorabil, antrenorul Nicolae Vâlcu spune că nu se gândeşte la locul 1 în Seria Est.
Nicolae Vâlcu, antrenor Olteţul Zătreni: „Nu avem ca obiectiv promovarea. Am fost invitaţi şi în vară în Liga a IV-a, dar nu am fost de acord, pentru că nu am obţinut dreptul de a evolua la acel nivel pe teren, câştigând seria. Aşa e normal şi cred că AJF ar trebui să instituie reguli clare în acest sens. Dacă o echipă şi-a adjudecat titlul şi n-a promovat, să fie automat penalizată cu puncte în sezonul următor. Pentru că nu e corect ca o formaţie să primească un trofeu, echipamente de joc şi medalii, iar apoi să nu promoveze”.
Nicolae Vâlcu, antrenor Olteţul Zătreni: „Sunt foarte dezamăgit de regula fixată vara aceasta, prin care jucătorii au putut fi luaţi gratis, doar printr-o cerere. Unii au plecat liberi de contract pentru că li s-a promis te miri ce, o bere sau un suc, după ce noi i-am crescut cu trudă 2-3 ani. Chiar dacă FRF a instituit ceva, cred că regulamentul trebuia să fie adaptat la nivel judeţean. Noi nu suntem ca echipele din ligile superioare, să putem aduce alţi jucători peste noapte. O formaţie de Liga a V-a nu are posibilităţi financiare, de a-i ţine pe jucători pe loc, aşa că trebuiau puse nişte condiţii pentru a nu le permite măcar tinerilor să plece atât de uşor”.