Puiu Nițulescu, antrenor la ACS ProSport Vâlcea, a vorbit despre greutățile prin care trece generația tânără, care e pusă în situația de a se adapta din mers și rapid rigorilor pandemiei. Din punctul său de vedere, repercusiunile se vor vedea peste ani, când copiii de acum – adulții de mâine – vor trebui să intre în câmpul muncii și nu vor ști să facă mai nimic.
„Este o generație pierdută! Vorbesc și eu cu părinți care mi se plâng că elevii stau până târziu la ore online, apoi primesc teme cu nemiluita. Păi, școala se face altfel?! Nici la sport nu pot să mai vină, că nu mai au timp. Nici sport nu vor face, nici carte nu vor învăța. Să mă refer, de exemplu, la fotbal. Vine frigul și nu avem voie să intrăm cu copiii în săli, că, Doamne, e periculos. Dar prin cârciumi, unde stau claie peste grămadă, nu mai e niciun risc. Puteam intra lejer în sală. Părinții aduc copiii, îi lasă la intrare și se întorc după ce terminăm antrenamentele… Simplu! Dar trebuie să fie cineva care să iubească sportul acolo sus, la conducerea țării”, a spus Puiu Nițulescu.
Echipa Spartanii s-a pregătit intens în ultima perioadă, pentru a lăsa o impresie deosebită la cel mai puternic turneu de...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe