marți, noiembrie 12, 2024
Fotbal Național

Radu Bîrzan şi Alexandru Traşcă împart prima poziţie în topul celor mai buni marcatori de la Flacăra Horezu

600Vizualizari
Flacăra Horezu a retrogradat din Liga a III-a la finele ediţiei 2021-2022, în care a ocupat locul 5 în play-out-ul Seriei a VI-a. În total, formaţia din Treapt a disputat 28 de meciuri (din care, 18 în sezonul regulat şi 10 în play-out) şi a înscris 25 de goluri. Acestea au fost semnate de 12 jucători, cei mai buni marcatori fiind Radu Bîrzan (FOTO) şi Alexandru Traşcă. Ambii au terminat cu câte 5 „boabe” în cont, dar cel de-al doilea fotbalist a punctat o dată din penalti.
Tot o egalitate s-a consemnat şi pe locul al treilea al topului golgheterilor, între Răzvan Dinu şi brazilianul Arthur Cesar Reis Castro (născut pe 7 ianuarie 1997 şi cunoscut sub numele de Arthur Bote) – ambii având câte 3 goluri. De precizat este faptul că primul dintre aceştia a plecat de la Flacăra Horezu în pauză de iarnă (în speţă, după primele 15 etape) şi s-a transferat la Minerul Costeşti, pentru care a marcat cinci „boabe” în cele 13 runde din 2022 (din care, trei în sezonul regulat şi alte 10 în play-out), semn că oficialii din Treapt au greşit atunci când au fost de acord cu plecarea argeşeanului la mijlocul sezonului.

Topul golgheterilor de la Flacăra Horezu în sezonul 2021-2022 al Ligii a III-a:

• 5 goluri – Radu Bîrzan, Alexandru Traşcă (1 din penalti)
• 3 goluri – Răzvan Dinu, Arthur Bote
• 2 goluri – Radu Georgescu (1 din penalti),
• 1 gol – Robert Burcea, Theodor Butoiu, Ionel Ciortan, Robert Ivan, Ion Marian, Bogdan Vişan, Raul Nistor (din penalti)