Fotbal Județean

Radu Iordache (AS Popești): Îl felicit pe Claudiu Dumitru. E un lider adevărat la Măglași. Dacă bate la Măldărești, merită să fie campion

1.47KVizualizari
Radu Iordache, președintele echipei AS Popești 2016, nu este dezamăgit de înfrângerea de la Viitorul Păușești-Măglași, scor 2-4. El și-a menținut punctul de vedere că cele mai mari șanse de a câștiga titlul județean revin celor de la Progresul Măldărești.
„În meciul de la Păuşeşti-Măglași, am avut un alt adversar incomod, terenul. E imposibil de jucat acolo. Felicit adversarii, care au jucat cu mai multă dăruire. De asemenea, îl felicit și pe Claudiu Dumitru. E un lider adevărat pentru echipa din Măglași.! E cel mai bun și cel mai implicat de acolo! Dacă vor bate pe Măldărești, merită să fie campioni! Dar trebuie să-și pună la punct terenul. Am fost conduși cu 3-0. Capul sus și să încercăm să facem cât mai puțini pași greșiți! Pe noi ne-ar avantaja ca Măldărești și Măglași să facă egal. Am pierdut o luptă, nu războiul…”, a declarat Radu Iordache, președintele echipei AS Popești 2016.