Vineri seară, în București, Radu Zarioiu, unul dintre cei mai buni luptători de MMA din România, va avea un supermeci, cu prilejul galei Hero Fight League, unde va concura la categoria 84 de kilograme. Meciul său va fi primul din cadrul turneului și va fi transmis LIVE, pe Antena Play, de la ora 19.30, dar și pe Antena 1, în reluare, de la 23.30. „Din punctul meu de vedere, sunt într-o formă de excepție. Niciodată, în carieră, nu am fost mai bine pregătit tehnic, fizic și psihic. Sincer, vreau să termin meciul înainte de termenul limită. Știu că adversarul meu s-a antrenat la una dintre sălile de top din Anglia, dar asta nu mă descurajează deloc. Anul acesta, vreau să am 4 meciuri la nivel de profesioniști și să le câștig pe toate. Am o colaborare excelentă cu fostul campion Mihai Barbu, care m-a ajut să fiu intr-o formă excelentă”, a declarat Radu Zarioiu.
Mihai Barbu este încrezător că Radu Zarioiu va reuși să facă super-meciuri pe viitor, adică, să se impună de o manieră categorică într-un sport foarte spectaculos. „Radu s-a antrenat excelent în ultima perioadă. Sunt convins că va face meciuri mari. Are calități extraordinare, care îl pot ajuta să ajungă cât mai sus în clasamentul mondial”, a explicat antrenorul Mihai Barbu.
Echipa de baschet masculin CS Vâlcea 1924 a participat, în week-end, la un triunghiular amical în Grecia, unde le-a înfruntat...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe