Handbal

Raluca Băcăoanu: „Atmosfera în lotul SCM-ului e foarte bună, la fel ca şi în sezonul trecut!”

1.49KVizualizari

Raluca Băcăoanu a înscris un gol în partida cu Dunărea Brăila, din runda inaugurală a Ligii Florilor, pe care SCM Rm. Vâlcea a câştigat-o cu 24-18. La final, pivotul din Sala Traian a recunoscut însă că echipa mai are nevoie de ceva timp până ce îşi va recăpăta omogenitatea din sezonul trecut. „E bine că am obţinut o victorie la prima partidă din campionat, chiar dacă poate n-am făcut cel mai bun joc al nostru. Însă, pentru moral, e extraordinar că am învins! Sperăm ca pe viitor să facem jocuri şi mai bune. Ca de obicei, pregătirea de vară a fost foarte grea, şi nici nu se putea altfel, pentru că atunci trebuie să pui la punct întregul campionat. Au venit multe colege noi în vară şi ne înţelegem foarte bine. Atmosfera în lot e foarte bună, la fel ca şi în sezonul trecut. Vestiarul e foarte unit şi încercăm să-l menţinem la fel. Cu siguranţă, toate jucătoarele care au venit vor aduce un plus în echipă. Putem să fim mult mai bune decât în meciul cu Brăila, dar, deocamdată, avem puţin timp de când suntem împreună. Mai sunt multe lucruri de pregătit, e mai greu la început, până ce ne omogenizăm, poate că şi de aceea au apărut atâtea greşeli pe teren. Vom încerca să facem tot posibilul să jucăm mai bine şi să le oferim suporterilor noştri evoluţii foarte frumoase în continuare”, a afirmat Raluca Băcăoanu.