Handbal

Raluca Kelemen a revenit pe teren, în meciul de miercurea aceasta! Portăriţa – trimisă între buturile SCM-ului la două aruncări de la 7 metri

238Vizualizari
Staff-ul tehnic de la SCM Rm. Vâlcea nu s-a putut baza pentru câteva luni bune pe două dintre jucătoarele de bază. Este vorba de portăriţa Raluca Kelemen şi de conducătoarea de joc Rebeca Necula. Ambele s-au accidentat grav toamna trecută, iar după ce au suferit intervenţii chirurgicale au fost nevoite să stea pe tuşă. Perioada de refacere s-a încheiat, iar ambele s-au întors acum pe teren. Dacă în partida anterioară, cu CSM Bucureşti, din deplasare, s-a consemnat revenirea Rebecăi Necula, miercurea aceasta, în meciul din Sala Traian cu Dacia Mioveni, a fost rândul Ralucăi Kelemen să-şi reia activitatea. În ultimele 10 minute de joc, ea a fost trimisă între buturi de antrenorul Bent Dahl la două aruncări de la 7 metri, însă n-a apărat niciuna.
Aşa cum am mai anunţat, portăriţa în vârstă de 25 de ani a ratat aproape tot sezonul din cauza unei accidentări, care a necesitat o intervenţie chirurgicală la genunchiul stâng. Ea nu a mai evoluat de la partida cu HC Zalău (tocmai echipa la care a evoluat timp de cinci ani), disputată pe 24 septembrie, în Sala Traian, şi încheiată cu 32-30 pentru SCM Rm. Vâlcea.
Sursă foto: Facebook SCM Rm. Vâlcea