Printre transferurile echipei Flacăra Horezu din această vară se numără şi portarul Rareş Sporea (22 de ani), care a evoluat până acum la Unirea Alba Iulia, formaţie cu care s-a clasat tot pe locul 7 în Liga a III-a, la fel ca şi echipa din Treapt, dar în Seria 9. Tânărul goal-keeper născut pe 17 octombrie 1998, care a crescut la Centrul de copii şi juniori din Zăvoi, a acceptat să revină la Vâlcea şi pentru că nu şi-ar mai fi încasat salariul în Ardeal de mai mult de o jumătate de an (7 luni). Printre cei care l-au convins pe Rareş Sporea să semneze cu Flacăra Horezu s-a numărat şi tatăl lui, Ilie Sporea.
„La Unirea Alba Iulia, 80 la sută dintre jucători lucrează, iar fotbalul este doar un hobby, din care mai câştigă un ban în plus”
„De câţiva ani încoace, primarul Nicolae Sărdărescu m-a sunat în continuu – şi iarna, şi vara! – ca Rareş să semneze cu Flacăra Horezu, dar n-am reuşit să-l înduplec să revină la Vâlcea. De această dată, însă, s-a convins chiar el că trebuie să plece de la Unirea Alba Iulia, pur şi simplu, i-a ajuns cuţitul la os! Până în 2021, mai erau restanţe de 2-3 luni la salarii, dar acum chiar s-a întrecut măsura, s-au adunat foarte multe. Cum îşi desfăşoară activitatea aceste echipe în asemenea condiţii? Păi, la Alba Iulia, 80 la sută dintre jucători au locuri de muncă, iar pentru ei fotbalul e doar un hobby, din care mai câştigă un leu în plus. Deci, nu stau în banii de la echipă, pentru că ei şi lucrează, iar în timpul liber vin la antrenamente. Între timp, Rareş a terminat şi facultatea, iar acum mai are de făcut un an de masterat la Sibiu, după care poate veni la Vâlcea ca profesor”, a dezvăluit Ilie Sporea (FOTO – jos).
Până la venirea în Treapt, Rareş Sporea a mai evoluat la Cozia Călimăneşti, Atletic Bradu, Performanţa Ighiu şi Unirea Alba Iulia
În încheiere, tatăl noului portar de la Flacăra Horezu s-a referit la concurenţa cu celălalt goal-keeper din lotul echipei din Treapt, Denis Vlădoi, care e cu doi ani mai tânăr, acesta fiind născut pe 5 martie 2001. „Pe Rareş, nu-l sperie concurenţa, ci dimpotrivă. El vine de la un nivel superior, a prins cinci sezoane la Liga a III-a, deci are o experienţă mai mare de partea lui. Rareş a făcut perioada de juniorat în Zăvoi, după care s-a transferat la Cozia Călimăneşti, unde l-a solicitat Adi Dulcea, care l-a plăcut foarte mult. La 17 ani, tot el l-a luat apoi şi la Atletic Bradu, chiar cu câteva luni înainte să susţină Bacalaureatul, pe care l-a trecut cu brio. După un sezon, lucrurile s-au stricat la Bradu, iar Rareş s-a transferat la Performanţa Ighiu, iar apoi, după ce această echipă s-a desfiinţat, a ajuns la Unirea Alba Iulia”, a mai menționat Ilie Sporea, tatăl portarului Rareş Sporea, de la Flacăra Horezu.
Grație succesului cu ACSO Filiași (4-0), SCM Rm. Vâlcea s-a distanțat la 9 „lungimi” de echipa doljeană, în fruntea Seriei...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe