Săptămâna trecută, Raul Rusescu (34 de ani) s-a întors în fotbalul românesc. Atacantul vâlcean a semnat cu echipa de Liga a II-a Concordia Chiajna, pentru care va evolua până la finele acestui sezon. „Raul Rusescu este noul jucător al «Vulturilor Verzi»! Concordia Chiajna a parafat un contract valabil pe un an de zile cu atacantul Raul Rusescu. Acesta a evoluat la Unirea Urziceni, CS Otopeni, FCSB, Sporting Braga, FC Sevilla, Ankaraspor, Gisesunspor, Academica Clinceni. Atacantul în vârstă de 34 ani a venit sub comanda lui Ianis Zicu de la clubul FC Lamezia Terme din Italia.Experimentatul atacant este dublu campion al României şi golgheter al întrecerii interne. El a evoluat în 12 meciuri pentru echipa naţională, pentru care a marcat un gol. Bun venit în echipa «vulturilor verzi», Raul Rusescu!”,au transmis reprezentanţii ilfoveni, pe pagina oficială de Facebook a clubului.
Sâmbăta trecută, fostul elev al lui Cristi Bora a intrat pe teren în minutul 81
Sâmbătă, 27 august, fostul elev al lui Cristian Bora a debutat şi în tricoul noii sale echipe. Primul meci a fost însă unul cu ghinion pentru gruparea ilfoveană, care a cedat în fieful formaţiei CSM Poli Iaşi, cu scorul de 2-1. Englezul Shayon Harrison a reuşit o „dublă” pentru trupa moldavă, în minutele 71 şi 90, iar golul Concordiei Chiajna a fost înscris de polonezul Adrian Cierpka (87). Raul Rusescu a început partida ca rezervă şi a intrat pe teren în minutul 81, în locul albanezului Azdren Llullaku (34 de ani), celălalt atacant experimentat din lotul echipei antrenate de Ianis Zicu.
În sezonul precedent, Raul Rusescu a evoluat în Italia, la echipa FC Lamezia Terme (Serie D)
Atacantul vâlcean în vârstă de 34 de ani a evoluat ultima oară la o echipă românească în sezonul 2020-2021, când a fost legitimat la Academica Cliceni, pentru care a bifat 29 de meciuri şi a înscris 6 goluri. În toamna anului 2021, Raul Rusescu s-a transferat în Italia, la formaţia FC Lamezia Terme (din Serie D), cu care a încercat să promoveze în eşalonul superior. După ce s-a clasat pe locul 4 în Grupa I, gruparea la care a evoluat fotbalistul de la poalele Capelei a participat apoi în play-off, dar a pierdut în semifinale, în deplasare, în faţa echipei Acireale (cu scorul de 4-2). În total, vâlceanul a evoluat în 19 meciuri pentru formaţia italiană şi marcat 3 goluri.
Aşa cum se cunoaşte, Raul Rusescu a fost de două ori campion al României, cu Unirea Urziceni (2009) şi FCSB (2015). Practic, el a făcut parte din lotul grupării din Capitală când aceasta a câştigat ultimul trofeu pe plan intern, avându-l ca antrenor pe Costel Gîlcă. Atacantul vâlcean mai are în palmares Cupa României şi Cupa Ligii, ambele câştigate tot în 2015, cu FCSB. Raul Rusescu a fost şi golgheterul primei ligi în sezonul 2012-2013, când a marcat de 21 de ori pentru echipa din Capitală, iar în 2012 el a fost desemnat şi fotbalistul român al anului.
Spre deosebire de precedentele patru ediții în care a evoluat în Liga a III-a, în care a terminat de fiecare...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe