miercuri, octombrie 16, 2024
4
Fotbal Național

Raul Spătaru (antrenor CS Hunedoara), despre Viitorul Dăeşti şi Flacăra Horezu: „Sunt două echipe…”

2.34KVizualizari

În noul sezon de Liga a III-a, care va începe week-end-ul acesta, CS Hunedoara, adversara de sâmbătă a echipei Viitorul Dăeşti, are ca obiectiv clasarea pe unul dintre primele opt locuri. Raul Spătaru, antrenorul formaţiei din Hunedoara, este convins că elevii săi vor avea un meci dificil la Fedeleşoiu. „Din ceea ce am citit, Viitorul Dăeşti are jucători foarte valoroşi, chiar şi cu meciuri internaţionale, printre care l-aş aminti, în mod deosebit, pe Florin Costea, care nu mai are nevoie de nicio caracterizare. Îi mai ştiu pe Octavian Vasile, Lucian Iordache, Robert Pârvu, Andrei Dima şi nu numai. În schimb, noi avem unul dintre cele mai tinere loturi din serie. Sunt convins că atât Flacăra Horezu – care anul trecut s-a bătut la promovare, cât şi Viitorul Dăeşti, vor avea un cuvânt greu de spus în campionat. Sunt două echipe valoroase!”, a precizat Raul Spătaru.