Diverse

Răzvan Chebar a definitivat cele patru jocuri de pregătire ale echipei AFC Băbeni

585Vizualizari

AFC Băbeni ocupă locul 6 în clasamentul Ligii a IV-a, poziție pe care și-a propus să și-o consolideze până la sfârșitul campionatului. Antrenorul-jucător Răzvan Chebar a stabilit și amicalele pe care el și colegii săi le vor juca în următoarea lună. Astfel, pe 24 ianuarie, o va înfrunta pe Oltețul Alunu, pe terenul sintetic din orașul Berbești. Pe 31 ianuarie, va merge la Topologul Galicea, pentru ca, pe 7 februarie, să o întâlnească pe Viitorul Horezu. Pe 14 februarie, va fi ultima partidă de verificare, în Zăvoi sau la Păușești-Măglași, contra echipei de republicani Under 19, de la SCM Rm. Vâlcea. Am avut prima întâlnire din acest an. Așa cum am mai spus, ne vom antrena de două ori pe săptămână, mai ales că, la acest nivel, pregătirea fizico-tehnică face diferența. Suntem în discuții și cu mai câțiva jucători pe care vrem să-i transferăm, însă, deocamdată, nu e nimic concretizat”, a transmis Florentid David, președintele clubului AFC Băbeni.