Sparta Rm. Vâlcea a fost superioară în partida de pe teren propriu, disputată contra celor de la CS Mădulari. Echipa antrenată de Mihai Lungan și Romeo Chelcea a deschis scorul prin Laurențiu Cazan (după o lipsă de marcaj) și a majorat avantajul prin Răzvan Chebar. Acesta a marcat dintr-o lovitură liberă, din afara careului, pe colțul lung, la vinclu, fără speranţe pentru portarul Alin Vlada („Cacao”).
„A fost al doilea meu gol din aceeași poziție. Am mai înscris la Budești, tot din lovitură liberă, dar pe colțul scurt. Mă bucur că am reușit o nouă execuție foarte frumoasă”, a spus Răzvan Chebar. În minutul 90, Claudiu Popa a a marcat din lovitura de la 11 metri și a punctat decisiv: 3-0.
Sparta Rm. Vâlcea continuă astfel lupta spre primul titlu judeţean, cu două etape înainte de finalul sezonului aflându-se pe locul 2 în clasament, la cinci puncte în spatele liderei Cozia Călimăneşti.
Miercuri, 3 iunie, Viitorul Budești și-a adjudecat în premieră trofeul Cupei României, după ce a dispus în finală de CS...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe