La finele săptămânii trecute, Răzvan Marian Dinu (FOTO)a marcat trei goluri pentru Viitorul Dăești, în meciul câștigat de echipa sa la Pietrari, cu FC Păușești Otăsău (cu scorul de 4-1). Grație acestui hat-trick, fotbalistul de origine argeșeană a urcat din nou pe primul loc în topul golgheterilor din Seria 6 a Ligii a III-a.
În primele 10 etape din sezonul regular, Răzvan Marian Dinu (24 de ani) a înscris de zece ori, de fiecare dată din acțiune, astfel că îi devansează pe Ionuț Teodorescu (Unirea Bascov) și Albert Voinea (CSM Jiul Petroșani), care au acum câte opt „boabe” în „tolbă”. Jucătorul formației din Argeș a marcat 1 gol din penalti, iar fotbalistul grupării din Hunedoara a punctat de două ori de la 11 metri.
Pe locul 4 în clasamentul celor mai prolifici jucători din Seria 6 se află Paul Mercioiu (Inter Stars Sibiu), cu 7 goluri, toate din acțiune. În schimb, pozițiile 5-6 sunt ocupate de Cristian Avram (ACS Mediaș 2022) și Bogdan Rusu (SCM Rm. Vâlcea) – ambii cu câte 6 goluri. Culmea, atât fotbalistul din Ardeal, cât și veteranul din Zăvoi, au marcat de trei ori de la punctul cu var.
LIGA A III-a / SERIA 6 Topul golgheterilor după 10 etape
• 10 goluri – Răzvan Dinu (VIITORUL DĂEȘTI) • 8 goluri – Ionuț Teodorescu (UNIREA BASCOV) – 1 din penalti, Albert Voinea (CSM JIUL PETROȘANI) – 2 din penalti • 7 goluri – Paul Mercioiu (INTER STARS SIBIU) • 6 goluri – Cristian Avram (ACS MEDIAȘ 2022) – 3 din penalti, Bogdan Rusu (SCM RM. VÂLCEA) – 3 din penalti
După o pauză de o lună, și echipele din Liga a III-a au început să-și reia pregătirile pentru cea de-a...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe