Răzvan Milosteanu are un an excelent la FC Băbeni: 6 victorii, 2 egaluri și nicio înfrângere
FC Băbeni a obținut un rezultat de egalitate (2-2) din partida cu Unirea Tomșani. Robert Dudea a marcat ambele goluri pentru echipa antrenată de Răzvan Milosteanu, un antrenor care face lucruri tot mai frumoase la echipa sa. “Unirea Tomșani a condus cu 1-0, apoi a fost 2-1 pentru noi, prin golurile marcate de Robert Dudea (zis “Pisoi”). Am fost egalați în minutul 88. În minutul 92, am avut două bare, dar mingea nu a vrut deloc să intre în poartă. Suntem puțin dezamăgiți, dar mergem înainte. Am întâlnit o echipă determinată, care a jucat un fotbal frumos. Cred că e un rezultat echitabil. Dacă eram mai atenți, puteam câștiga meciul. Anul acesta, avem 4 victorii și două egaluri, în liga a IV-a, plus două meciuri câștigate în Cupa României. Jucătorii mei trebuie să fie modești în continuare, să muncească mult. Doar prin dăruire putem merge în continuare pe drumul cel bun. Le mulțumim celor de la Ionești, care ne-au găzduit meciul cu Unirea Tomşani. L-am avut pe domnul primar Bogdan Ștefan în tribună și ne pare că nu l-am putut face fericit, printr-o nouă victorie”, a precizat Răzvan Milosteanu.