• FRF a fixat două etape intermediare pentru retur
În acest week-end, se va da startul în returul Ligii a III-a. Runda inaugurală a celei de-a doua părţi a sezonului va avea loc vineri şi sâmbătă, 6-7 martie. Conform calendarului pus la punct de FRF, ultima etapă a campionatului e programată pe 30 mai. În această primăvară, în cel de-al treilea eşalon fotbalistic au fost stabilite şi două intermediare. În prima dintre ele (a 21-a), care va avea loc pe 7-8 aprilie, ambele echipe vâlcene vor juca pe teren propriu: Flacăra Horezu cu ACS Poli Timişoara, iar Viitorul Dăeşti cu Progresul Pecica.
Ulterior, în etapa a 26-a, din 6 mai, doar dăeştenii vor mai evolua acasă (Viitorul Dăeşti – Şoimii Lipova), echipa din Treapt având o deplasare extrem de obositoare până în vestul ţării (Fortuna Becicherecu Mic – Flacăra Horezu). Pentru Adi Popa & Co., acea perioadă va fi una de foc, din moment ce „olarii” vor juca, în decursul unei săptămâni, cu Crişul Chişineu-Criş (acasă, pe 2 mai), iar apoi cu Progresul Pecica (tot în Treapt, pe 9 mai).
Altfel, în etapa din Ajunul Paştelui, pe 17-18 aprilie, echipele vâlcene au avut noroc, iar ambele vor juca pe teren propriu: Flacăra Horezu – Gloria Lunca Teuz Cermei, Viitorul Dăeşti – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii.
În ceea ce priveşte returul dintre cele două reprezentante ale judeţului, meciul va avea loc în ultima rundă a sezonului, care e programată pe 30 mai, de această dată la Fedeleşoiu.
Programul celor două echipe vâlcene în returul Ligii a III-a:
• Etapa a 16-a / Sâmbătă, 7 martie:
CS Hunedoara – Viitorul Dăeşti (2-4)
Flacăra Horezu – Naţional Sebiş (2-0)
NOTĂ: Între paranteze, sunt trecute rezultatele înregistrate în tur.
IMPORTANT: În eventualitatea în care se va confirma retragerea (sau excluderea!) din campionat a echipei Naţional Sebiş, toate meciurile acesteia din retur vor fi omologate la „masa verde”, cu scorul de 3-0, în favoarea grupărilor adverse.
În această iarnă, Viitorul Dăeşti şi-a programat cinci meciuri amicale, toate după ce trupa antrenată acum de Adrian Popa a...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe