Viitorul Dăeşti şi Flacăra Horezu au încheiat la egalitate (3-3, după 2-2 la pauză) meciul pe care l-au disputat sâmbătă, 23 septembrie, pe stadionul de la Fedeleşoiu. Aşa cum o arată şi rezultatul final, partida a fost extrem de spectaculoasă şi a avut parte de răsturnări de scor care i-au ţinut cu sufletul la gură pe toţi spectatorii prezenţi.
După 1-0 pentru Viitorul Dăeşti (gol marcat de Răzvan Dinu, în minutul 10), oaspeţii au reuşit să preia conducerea, prin două „boabe” semnate de Lucian Iordache (fost jucător al echipei de la Fedeleşoiu în ultimii patru ani) – în minutul 25, din penalti – şi Valentino Caralicea (37). Echipa gazdă a egalat până la pauză, prin Marian Ghiţă (în minutul 45), dintr-o lovitură de la 11 metri, iar în repriza secundă, în minutul 65, a trecut în avantaj graţie golului înscris de Ciprian Vlădoi.
Pe final, Gabriel Zamura (FOTO) s-a dovedit a fi din nou decisiv pentru gruparea pregătită de Cătălin Bucă, el stabilind scorul final, în minutul 85. Autorul golului egalizator în meciul de la Fedeleşoiu a fost providenţial pentru echipa sa şi în meciul din urmă cu o etapă, când a semnat prima victorie a „olarilor” din acest sezon, pe teren propriu, cu Sporting Roşiori (1-0).
Altfel, de menţionat mai este faptul că acesta a fost cel de-al treilea derbi judeţean din actualul sezon al Ligii a III-a. În precedentele două, Viitorul Dăeşti a dispus cu 3-2 de SCM Rm. Vâlcea, chiar în deplasare, iar apoi echipa din Zăvoi a dispus la limită pe teren propriu de Cozia Călimăneşti (1-0). În clasamentul general, în cinci runde, formaţia antrenată de Marius „Ţeţe” Vlădoi a adunat 7 puncte, în timp ce Flacăra Horezu a ajuns la „cota 5”.
Vineri, 7 februarie, SCM Rm. Vâlcea a disputat, pe stadionul din Zăvoi, cel de-al patrulea amical din pauza de iarnă....
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe