Vineri, 22 noiembrie, SCM Rm. Vâlcea şi-a trecut în cont încă un succes în Liga a III-a, şi de această dată fiind vorba de unul în deplasare. Astfel, după 2-0 cu ACS Muscelul Câmpulung, „municipalii” din Zăvoi s-au impus la fel şi în faţa formaţiei ACS Speed Academy Piteşti, până şi rezultatul la pauză fiind identic (1-0). Mai mult decât atât, şi marcatorii echipei vâlcene au fost aceiaşi, dar într-o altă ordine! În partida din etapa precedentă, de la Dragoslavele, Bogdan Rusu a deschis scorul în minutul 17, iar apoi Sebastian Ivan a securizat victoria (87). În schimb, la Bradu, Sebastian Ivan a punctat în minutul 11, iar golgheterul Bogdan Rusu „a închis tabela” în minutul 90+4.
SCM Rm. Vâlcea a început meciul din acest week-end cu următorul „unsprezece”: Yanis Găgeatu – Cătălin Pîrvulescu, Alexandru Dandea, Alexandru Sălcianu, Alexandru Serafim, Florian Pîrvu, Vlad Ionescu, Cosmin Neagu, Sebastian Ivan, Bogdan Rusu, Marius Neicu. Pe parcursul celor 90 de minute de joc au mai fost introduşi pe teren Andrei Iana, Radu Georgescu, Claudiu Traşcă şi Ovidiu Popescu. La Bradu, rezervele neutilizate ale echipei din Zăvoi au fost Adrian Bărbuţi, Robert Gliga, Denis Tudorescu şi Vlad Ciortan.
După această nouă victorie, SCM Rm. Vâlcea a ajuns la 33 de puncte şi îşi menţine avansul de nouă „lungimi” faţă de locul 2, ocupat de ACSO Filiaşi.
În week-end, va avea loc ultima etapă din acest an în Liga a III-a, care va fi cea de-a 15-a...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe