Fotbal Național

Returul cu Rapid Buzescu, doar o formalitate pentru SCM Rm. Vâlcea. Echipa din Zăvoi a făcut saltul la nivel naţional. „Liga a III-a, bine te-am găsit!”

1.17KVizualizari
Aşa cum era de aşteptat, SCM Rm. Vâlcea şi-a confirmat valoarea şi în meciul retur din barajul pentru promovare în Liga a III-a, în care a înfruntat-o pe campioana judeţului Teleorman, Rapid Buzescu. Astfel, după victoria cu 2-0 obţinută în deplasare, în urmă cu o săptămână, fotbaliştii antrenaţi de Gabriel Mangalagiu s-au impus şi în partida de pe teren propriu, care a avut loc sâmbătă, 24 iunie, pe stadionul din Zăvoi.

De această dată, având în spate şi aportul a peste 1000 de spectatori, „municipalii” au câştigat mult mai clar, cu scorul de 4-1 (după 1-0, la pauză). Golurile au fost marcate de Radu Georgescu (în prima repriză), Radu Bîrzan, Bogdan Geantă şi Luca Turcu (în cel de-al doilea mitan). Pentru echipa vizitatoare, a punctat Gabriel Desculţu. Imediat după încheierea meciului, fotbaliştii de la SCM Rm. Vâlcea au încins hora bucuriei pe teren, fiind aplaudaţi la scenă deschisă de toţi microbiştii prezenţi în tribune. De această dată, având în spate şi aportul a peste 1500 de spectatori, „municipalii” au câştigat mult mai clar, cu scorul de 4-1 (după 1-0, la pauză). Golurile au fost marcate de Radu Georgescu (în prima repriză), Radu Bîrzan, Bogdan Geantă şi Luca Turcu (în cel de-al doilea mitan). Pentru echipa vizitatoare, a punctat Gabriel Desculţu.

Imediat după încheierea meciului, fotbaliştii de la SCM Rm. Vâlcea au încins hora bucuriei pe teren, fiind aplaudaţi la scenă deschisă de toţi microbiştii prezenţi în tribune. „Liga a III-a, bine te-am găsit!”, au titrat, la final, reprezentanţii clubului din Zăvoi, pe Facebook.

Dan Săraru, comemorat pe stadionul din Zăvoi. Oficialii vâlceni le-au mulţumit din nou suporterilor

La meciul retur pe care SCM Rm. Vâlcea l-a disputat în barajul pentru promovare în Liga a III-a, fotbaliştii din Zăvoi au afişat un banner în memoria lui Dan Săraru, tatăl a doi dintre componenţii de bază ai campioanei judeţului: Ionuţ şi Leo Săraru. Aşa cum se cunoaşte, fostul primar al comunei Şirineasa s-a stins din viaţă pe 9 iunie, în urma unui infarct.

„Privind spre cer, astăzi îți mulțumim / Om bun şi drag, să știi că te iubim!”, a fost mesajul afişat de „municipali”, alături de o fotografie a regretatului om de fotbal din Vâlcea. Pe Facebook, reprezentanţii clubului din Zăvoi au completat cu alte câteva cuvinte, aluzie şi la faptul că SCM a obţinut promovarea mult-visată în Liga a III-a: „Cu siguranță de acolo de sus este mândru de Leo, Ionuț și colegii lor!”.
Tot astfel, oficialii vâlceni au ţinut să le mulţumească din nou suporterilor din Brigada Noastră, care i-au susţinut şi de această dată pe elevii lui Gabriel Mangalagiu. În urmă cu o săptămână, când „municipalii” au jucat în deplasare, la Buzescu, membrii galeriei au făcut deplasarea şi în Teleorman.