Sporturi

Robert Olaru, Ana-Maria Popescu şi fosta mare handbalistă Roxana Cherăscu au făcut un club de copii, cu grupe de fotbal şi handbal

3.31KVizualizari
Robert Olaru, fost fotbalist al echipei FC Oltchim (echipă cu care a reuşit să acceadă în Liga a II-a în sezonul 2005-2006), s-a întors în urmă cu un an din Dubai, unde înfiinţase o academie pentru copii şi juniori. Din această vară, el are un nou proiect, cât se poate de ambiţios şi oarecum inedit, în care va colabora cu fostele handbaliste Ana-Maria Popescu şi Roxana Cherăscu (ex-Oltchim). În prezent, cele două sunt profesoare de educaţie fizică şi sport la Şcoala Nr. 10, din cartierul Ostroveni (Rm. Vâlcea). Cei trei antrenori au pus bazele clubului Arys Rm. Vâlcea şi se vor ocupa de creşterea copiilor, atât pentru fotbal, cât şi pentru handbal.

⇒ Ana-Maria Popescu şi Robert Olaru
„Arys este un club nou pentru copii, înfiinţat de mine împreună cu Ana-Maria Popescu şi Roxana Cherăscu, două foste handbaliste. Clubul va avea două secţii, eu mă voi ocupa de cea de fotbal, iar ele de cea de handbal. Activitatea la fotbal va începe în această vară, dar la handbal primele antrenamente vor avea loc din septembrie. La selecţii, la ambele secţii, pot veni băieţi şi fete cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani”, a anunţat Robert Olaru.

⇒ Roxana Cherăscu
Numele clubului, Arys, este un acronim şi provine de la numele celor trei antrenori şi ale copiilor acestora. „A este de la Albert (aşa cum îl cheamă pe fiul meu), dar şi de la Ana, prietena mea. Pe mine mă cheamă Robert, dar tot cu R începe şi numele Roxana. Altfel, Y provine de la Yanis, copilul Roxanei Cherăscu, iar S e de la fiica Anei, Shanya”, a mai adăugat Robert Olaru.

La Orleşti, Robert Olaru antrenează şi două grupe de fotbal fete

Dacă Roxana Cherăscu este mult mai cunoscută în handbal, fiind ani buni componentă a echipei Oltchim Rm. Vâlcea, despre Ana-Maria Popescu nu se cunosc prea multe lucruri. Aceasta n-a jucat handbal la un nivel înalt, dar ca antrenoare a lucrat câţiva ani buni şi cu Maria Torok-Duca, la HC Torok.
„Eu am trei grupe de copii la clubul Arys şi încă patru grupe la Orleşti, unde sunt acum profesor titular. Două dintre grupele pe care le am la Orleşti sunt de fete, una de clasele 1-4, iar alta de clasele 5-8. Dacă ni se va permite şi va fi organizată o competiţie de fotbal pentru fete, voi participa imediat, pentru că am jucătoare talentate”, a mai adăugat Robert Olaru.
Părinţii care vor să-i înscrie pe copiii lor la cele două secţii ale clubului Arys Rm. Vâlcea (fotbal şi handbal) îi pot contacta pe cei trei antrenori la următoarele numere de telefon: Robert Olaru (0732-889.274), Ana-Maria Popescu (0763-111.940) şi Roxana Cherăscu (0726-394.642).