Robert Popa, convocat din nou la naţionala de tineret. Va ţine cont Daniel Pancu de faptul că portarul vâlcean e titular la UTA Arad sau va apela tot la Răzvan Sava, care e rezervă în Serie A?
Primele două divizii se vor întrerupe timp de două săptămâni, pentru acţiunile echipelor naţionale ale ţării noastre. Tricolorii pregătiţi acum de Mircea Lucescu vor disputa două meciuri în Liga Naţiunilor, ambele în deplasare, cu Cipru (sâmbătă, 12 octombrie) şi cu Lituania (marţi, 15 octombrie), ambele urmând a începe la 21.45 (ora României). Pe de altă parte, reprezentativa de tineret este angrenată în preliminariile Euro 2025 şi va juca tot două partide. Vineri, 11 octombrie, de la ora 17.00, elevii lui Daniel Pancu vor întâlni Muntenegru, în deplasare, la Niksic. Ulterior, marţi, 15 octombrie, de la 19.00, va urma partida cu Elveţia, care va avea loc la Bucureşti, pe Stadionul „Giuleşti”.
Cu două runde înainte de final, România se află pe locul 3 în Grupa E, cu 16 puncte, fiind devansată de Elveţia (17) şi Finlanda (19) – scandinavii având însă un golaveraj mai bun. La Euro 2025, vor accede direct echipele clasate pe locul 1 în cele nouă grupe, precum şi cele mai bune trei naţionale de pe poziţiile secunde. Celelalte şase echipe de pe locurile 2 vor disputa în noiembrie baraje tur-retur pentru stabilirea ultimelor trei formaţii calificate. La turneul final de anul viitor este calificată automat ţara gazdă, Slovacia.
Printre cei 23 de jucători convocaţi de selecţionerul Daniel Pancu pentru acest stagiu se numără din nou şi portarul Robert Popa (care e împrumutat pentru un sezon de FC „U” 1948 Craiova la UTA Arad, unde a bifat 10 meciuri, în 12 etape, în sezonul actual). De aceea, râmâne de văzut dacă vâlceanul va fi titular de această dată, sau va fi preferat tot Răzvan Sava, care e rezervă la Udinese, de când a plecat de la CFR Cluj, în urmă cu o lună.
Săptămâna aceasta, marți, 25 februarie, naționala de fotbal feminin a României a disputat cel de-al doilea meci din Divizia B...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe