Fotbal Național

Robert Tufişi s-ar putea întoarce alături de Mirel Rădoi în Bănie

578Vizualizari
După ce CS „U” Craiova a fost eliminată din Cupa României, iar apoi a pierdut şi orice şansă la titlul naţional, finanţatorul Mihai Rotaru l-a demis pe bulgarul Ivaylo Petev din funcţia de antrenor principal. Deocamdată, echipa la care evoluează şi vâlceanul Ştefan Vlădoiu este pregătită de Dragoş Bon, care a îndeplinit rolul de antrenor interimar şi în partida cedată pe teren propriu cu Farul Constanţa (1-2), însă săptămâna aceasta situaţia s-ar putea schimba.
Potrivit presei centrale, dacă Mihai Rotaru nu se va înţelege cu Costel Gâlcă, la timona formaţiei din Bănie ar putea fi reinstalat Mirel Rădoi, care a mai avut un mandat la CS „U” Craiova în urmă cu 1 an şi jumătate. Prima experienţă la echipa de pe Stadionul „Ion Oblemenco” a fost însă foarte scurtă: a început pe 9 august 2022 şi s-a încheiat pe 7 decembrie 2022, după înfrângerea cu FC Argeş Piteşti (1-2, în deplasare), din ultima etapă a grupelor Cupei României, din cauza căreia „studenţii” au ratat calificarea în sferturi. Din câte se pare, dacă va ajunge din nou la un numitor cmun cu Mihai Rotaru, el va fi anunţat ca antrenor principal chiar marţea aceasta.
Odată cu Mirel Rădoi, la Craiova ar putea reveni şi Robert Tufişi, ca antrenor cu portarii, care l-a însoţit pe fostul selecţioner al României şi în periplul de peste hotare, când le-a pregătit pe Al Taee (din Arabia Saudită), Al Bataeh şi Al Jazira (ambele din Emiratele Arabe Unite). De ultima dintre acestea, unde avea un salariu de 2,5 milioane de euro pe an, Mirel Rădoi s-a despărţit recent, pe 9 aprilie.
Sursă foto: Facebook