Handbal

România a ratat calificarea în sferturile Mondialului de handbal feminin din Spania. Tricolorele – la un pas de surpriză cu Ţările de Jos!

850Vizualizari
Joi, 9 noiembrie, România a fost la un pas de o mare surpriză, în primul meci pe care l-a disputat în Grupa II din Main Round-ul Campionatului Mondial de handbal feminin din Spania. Tricolorele au înfruntat deţinătoarea trofeului, Ţările de Jos, o echipă totuşi mult inferioară valoric faţă de competiţia din urmă cu doi ani. Jucătoarele din Carpaţi au avut o evoluţie foarte bună, în special în repriza secundă, dar la final au trebuit să se recunoască învinse, la limită, cu scorul de 31-30 (după 17-14, la pauză).

Portăriţa Daciana Hosu nu a mai fost convocată contra Ţărilor de Jos

În acest duel, golurile reprezentativei României au fost marcate de Cristina Laslo (6), Crina Pintea (6), Lorena Ostase (5), Andreea Pricopi Rotaru (4), Bianca Tiron Harabagiu (3), Laura Chiper Moisă (2), Alina Ilie (2) şi Bianca Bazaliu (1). Selecţionerul Adrian Vasile nu a inclus-o în lotul de 16, pentru confruntarea cu Ţările de Jos, şi pe Daciana Hosu, aşa că portăriţa de la SCM Rm. Vâlcea a văzut meciul din tribună. Între buturi au fost preferate Yuliya Dumanska şi Diana Ciucă, doi goal-keeperi care au trecut şi prin Sala Traian în ultimii patru ani.

În partida cu Puerto Rico, nu s-a pus decât problema diferenţei de scor!

Sâmbătă, 11 decembrie, naţionala de handbal feminin a ţării noastre a obţinut o victorie lejeră la turneul final al Campionatului Mondial, care se desfăşoară în Spania. Aşa cum era de aşteptat, jucătoarele pregătite de Adrian Vasile şi Bent Dahl (antrenorul principal de la SCM Rm. Vâlcea) au dispus la pas de Puerto Rico, cu 43-20 (după 20-9, la pauză).
De această dată, staff-ul tehnic a odihnit-o pe Yuliya Dumanska, iar România le-a avut în poartă pe Daciana Hosu (care a fost integralistă în prima repriză) şi Diana Ciucă (trimisă pe teren după pauză). Handbalista din Sala Traian a încheiat meciul cu un procentaj de 31 la sută, după ce a apărat 4 dintre cele 13 şuturi ale adversarelor.
Împotriva naţionalei statului din Caraibe, cea mai prolifică jucătoare din tabăra noastră a fost Alexandra Dindiligan (cu 7 „boabe”). Pe lista marcatoarelor şi-au mai trecut numele Lorena Ostase (6 goluri), Alexandra Badea (6), Cristina Laslo (5), Alexandra Subţirică-Iovănescu (5), Andreea Pricopi Rotaru (5), Nicoleta Dincă (2), Bianca Tiron Harabagiu (2), Mădălina Zamfirescu (1), Ana Maria Tănasie (1), Bianca Bazaliu (1), Alina Ilie (1) şi… Diana Ciucă (1) – portăriţa de la Rapid Bucureşti marcând din propriu semicerc, în minutul 58.39, pentru scorul de 42-19.

Luni, de la ora 19.00, tricolorele vor disputa ultimul meci de la Mondial

Luni, 13 decembrie, de la ora 19.00, România va disputa ultimul meci din cadrul Grupei II din Main Round-ul Campionatului Mondial de handbal feminin din Spania, împotriva naţionalei Suediei. Indiferent de rezultatul acestei partide, tricolorele nu mai au şanse de calificare în sferturi. Totuşi, o victorie ar fi foarte importantă pentru palmares, mai ales că jucătoarele noastre îşi vor mai spăla din păcate şi vor fi mai aproape de obiectivul trasat la începutul competiţiei de conducerea FRH, în speţă, un loc în primele 10. Altfel, dacă nu va câştiga cu Suedia, România va termina doar pe locul 4 în grupă şi se va clasa în afara poziţiilor 1-12 la Mondialul din acest an.

HANDBAL FEMININ / CAMPIONATUL MONDIAL
Spania (1-19 decembrie 2021)

Main Round / Grupa II

Vineri, 3 decembrie:
NORVEGIA – KAZAKHSTAN 46-18 (24-10)
ŢĂRILE DE JOS – PUERTO RICO 55-15 (23- 6)
Duminică, 5 decembrie:
ROMÂNIA – KAZAKHSTAN 38-17 (14- 9)
SUEDIA – PUERTO RICO 48-10 (26- 5)
Marţi, 7 decembrie:
NORVEGIA – ROMÂNIA 33-22 (17-11)
ŢĂRILE DE JOS – SUEDIA 31-31 (17-18)
• Joi, 9 decembrie:
ŢĂRILE DE JOS – ROMÂNIA 31-30 (17-14)
NORVEGIA – PUERTO RICO 43- 7 (21- 3)
KAZAKHSTAN – SUEDIA 20-55 (10-21)
• Sâmbătă, 11 decembrie:
ROMÂNIA – PUERTO RICO 43-20 (20- 9)
KAZAKHSTAN – ŢĂRILE DE JOS 15-61 ( 9-27)
SUEDIA – NORVEGIA 30-30 (12-14)

Clasament

1. ŢĂRILE DE JOS 4 3 1 0 178- 91 7p.
2. NORVEGIA 4 3 1 0 152- 77 7p.
3. SUEDIA 4 2 2 0 164- 91 6p.
4. ROMÂNIA 4 2 0 2 133-101 4p.
5. KAZAKHSTAN 4 0 0 4 70-200 0p.
6. PUERTO RICO 4 0 0 4 52-189 0p.
• Luni, 13 decembrie:
PUERTO RICO – KAZAKHSTAN (Ora 16.30)
SUEDIA – ROMÂNIA (Ora 19.00)
ŢĂRILE DE JOS – NORVEGIA (Ora 21.30)
• Orele de start sunt cele din România.
IMPORTANT!
Echipele care se vor clasa pe locurile 1-2 în fiecare grupă din Main Round vor evolua mai departe în sferturile Campionatului Mondial.