marți, aprilie 14, 2026
Handbal

România mai poate avea cel mult două echipe în grupele Ligii Europene. Vâlcea şi…

946Vizualizari
Dacă echipa antrenată de norvegianul Bent Dahl şi-a asigurat deja biletele pentru grupele Ligii Europene, nu la fel stau lucrurile pentru celelalte două reprezentante ale ţării noastre în această competiţie, SCM Gloria Buzău şi Măgura Cisnădie. Ce-i drept, ambele au avut de luptat cu adversare mult mai tari, în speţă, două formaţii din Ungaria. Este vorba de Motherson Mosonmagyarovari şi, respectiv, Siofok KC.
Lidera Ligii Florilor a pierdut la trei goluri, în deplasare (26-29), în prima manşă, şi încă mai speră să acceadă mai departe, mai ales că în week-end îi va avea alături şi pe propriii suporteri. Aşa cum se cunoaşte, SCM Gloria Buzău s-a calificat la „masa verde” în turul 3, după o eroare comisă de oficialii de la Costa del Sol Malaga, în etapa precedentă, care au introdus pe teren, în meciul de pe teren propriu, o handbalistă care nu era trecută şi pe foaia de joc.
În ceea ce-o priveşte pe Măgura Cisnădie, gruparea sibiană nu mai are practic nicio şansă de a ajunge în grupele Ligii Europene, după ce a cedat la o diferenţă de nouă „boabe” în deplasare, în faţa echipei Siofok KC (24-33). O „remontada” după o asemenea înfrângere drastică este imposibilă, având în vedere din ce ţară provine rivala româncelor!

HANDBAL FEMININ • LIGA EUROPEANĂ

Turul 3 • Manşa tur

Sâmbătă, 3 decembrie
BORUSSIA DORTMUND (Germania) – ZELEZNICAR-INDJIJA (Serbia) 43-22 (24-11)
PRAKTIKER-VAC (Ungaria) – LC BRUHL (Elveția) 30-26 (16-13)
NYKOBING FALSTER HB (Danemarca) – VIBORG HK (Danemarca) 34-21 (15- 8)
SIOFOK KC (Ungaria) – MĂGURA CISNĂDIE 33-24 (16-13)
FANA (Norvegia) – BUXTEHUDER SV (Germania) 28-21 (11-13)
VFL OLDENBURG (Germania) – LES NEPTUNES DE NANTES (Franța) 27-34 (12-15)
ES BESANCON FEMININ (Franța) – SUPER AMARA BERA BERA (Spania) 32-29 (17-13)
Duminică, 4 decembrie
ROCASA GRAN CANARIA (Spania) – SOLA HK (Norvegia) 29-32 (13-17)
HOORS HK H65 (Suedia) – SCM RM. VÂLCEA 24-31 (12-12)
MKS ZAGLEBIE LUBIN (Polonia) – PODRAVKA KOPRIVNICA (Croația) 24-24 (12- 9)
MOTHERSON MOSONMAGYAROVARI (Ungaria) – SCM GLORIA BUZĂU 29-26 (16-12)
IK SAVEHOF (Suedia) – THURINGER HC (Germania) 22-30 (14-15)

Turul 3 • Manşa retur

Duminică, 4 decembrie
ZELEZNICAR-INDJIJA (Serbia) – BORUSSIA DORTMUND (Germania) *) 15-31 ( 6-19)
*) s-a disputat în Germania, la Dortmund
LC BRUHL (Elveția) – PRAKTIKER-VAC (Ungaria) *) 29-38 (12-18)
*) s-a disputat în Ungaria, la Vac
Vineri, 9 decembrie
PODRAVKA KOPRIVNICA (Croația) – MKS ZAGLEBIE LUBIN (Polonia) (19.00)
Sâmbătă, 10 decembrie
VIBORG HK (Danemarca) – NYKOBING FALSTER HB (Danemarca) (15.00)
MĂGURA CISNĂDIE – SIOFOK KC (Ungaria) (15.00)
BUXTEHUDER SV (Germania) – FANA (Norvegia) (20.30)
LES NEPTUNES DE NANTES (Franța) – VFL OLDENBURG (Germania) (21.00)
Duminică, 11 decembrie
SUPER AMARA BERA BERA (Spania) – ES BESANCON FEMININ (Franța) (13.10)
THURINGER HC (Germania) – IK SAVEHOF (Suedia) (15.00)
SCM RM. VÂLCEA – HOORS HK H65 (Suedia) (17.00)
SCM GLORIA BUZĂU – MOTHERSON MOSONMAGYAROVARI (Ungaria) (18.00)
SOLA HK (Norvegia) – ROCASA GRAN CANARIA (Spania) (19.00)
• Orele de start corespund fusului orar din România.
• Programul meciurilor se poate modifica în zilele următoare.