Activitatea parlamentară s-a reluat luni, 4 septembrie, cu o nouă sesiune ordinară a Camerei Deputaților și Senatului. În prima zi de activitate, conform Regulamentelor Camerei și Senatului, parlamentarii au votat Birourile permanente, structurile de conducere ale celor două Camere.
În baza Regulamentului Camerei Deputaților și a negocierilor dintre liderii grupurilor parlamentare, partidelor le-au fost atribuite locurile în Biroul permanent astfel încât să respecte ponderea fiecăruia dintre ele. În acest context, Partidul Național Liberal desemnează un vicepreședinte al Camerei, un secretar și un chestor.
Ca și în sesiunea anterioară, Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal a propus pentru funcția de secretar al Camerei pe deputatul vâlcean, profesor Cristian Buican, iar Camera Deputaților a aprobat prin vot această desemnare.
Făcând această propunere și întrunind acordul Camerei, Partidul Național Liberal își arată aprecierea față de activitatea depusă în această funcție de către deputatul Cristian Buican, președinte al Filialei județene Vâlcea a PNL, și își afirmă încrederea că acesta va desfășura și în noua sesiune o activitate rodnică în Camera Deputaților și în Biroul permanent. Totodată, această alegere arată prestigiul de care se bucură Filiala județeană PNL VÂLCEA și președintele ei.
COMUNICAT DE PRESĂ Dintotdeauna, poporul român s-a bizuit pe ostași, pe brațul înarmat al țării. Astăzi, Partidul Social Democrat le...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe