S-a finalizat un segment important dintr-o nouă axă rutieră a Râmnicului
1.03KVizualizari
Concepută să preia o bună parte din traficul auto din zona de Nord a Râmnicului, artera de legătură ce porneşte din sensul giratoriu din faţa sediului Apelor Române (intersecţia bulevardului Nicolae Bălcescu cu strada Remus Bellu) şi va face legătura cu strada Republicii a bifat încă o etapă importantă odată cu recepţia joi, 14 aprilie, a segmentului ce porneşte din spatele Shopping City şi ajunge în capătul străzii Matei Basarab.


Cu o lungime de 532 m şi două benzi pe sens, prevăzută cu trotuar, pistă de biciclete cu două sensuri, iluminat public pentru partea carosabilă, dar şi pentru pista de biciclete, spaţii verzi şi sensuri giratorii, strada a fost realizată în regim privat de către dezvoltatorul imobiliar al zonei, fără implicarea bugetului local. Continuarea acestei artere de legătură urmând a se face printr-un proiect al Primăriei Râmnicului depus pentru finanţare în cadrul Programului „Anghel Saligny”.

Prezent la recepţia lucrărilor, primarul Mircia Gutău a apreciat calitatea investiţiei şi s-a arătat încrezător în perspectivele de realizare a acestei noi legături rutiere ce va uşura traficul auto în zona de Nord a oraşului.

Informaţiile au fost furnizate de Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea.




