Fotbal

S-a încheiat şi sezonul regulat al Ligii a II-a! Vezi rezultatele din ultima etapă şi clasamentul final!

418Vizualizari
Începutul lunii martie a coincis cu finalul sezonului regulat în primele două eşaloane ale fotbalului românesc. Liga I s-a încheiat pe 7 martie, iar la finele săptămânii trecute s-a dat deja startul în play-off şi play-out, toate cele 16 echipe pornind la drum cu jumătate din punctele acumulate în prima fază a campionatului. Primele şase clasate se vor bate mai departe pentru titlul naţional şi cupele europene (tur-retur, timp de 10 etape), iar celelalte zece echipe se vor duela doar tur (nouă runde), atât pentru evitarea retrogradării, cât şi pentru participarea în cupele europene.
La finele etapelor din play-out, formaţiile clasate pe locurile 1-2 vor disputa un baraj, iar câştigătoarea acestuia va juca o finală de calificare în Europa Conference League, cu ultima echipă clasată pe o poziţie eligibilă pentru cupe europene din play-off-ul Ligii I. În schimb, grupările care vor termina pe locurile 9-10 în play-out vor retrograda direct în Liga a II-a, iar formaţiile de pe poziţiile 7-8 vor juca meciuri de baraj pentru menţinere / promovare în Liga I cu cele de pe locurile 3-4 din play-off-ul eşalonului secund, în sistem încrucişat. Astfel, echipa de pe locul 7 din play-out-ul Ligii I se va duela cu echipa de pe locul 4 în play-off-ul Ligii a II-a, iar cea de pe locul 8 în play-out-ul Ligii I o va înfrunta pe cea de pe locul 3 în play-off-ul Ligii a II-a.

Programele play-off-ului şi play-out-ului Ligii a II-a au fost stabilite prin tragere la sorţi

În week-end, s-a desfăşurat şi ultima etapă din Liga a II-a, cele 20 de participante fiind repartizate în continuare în două categorii valorice. Spre deosebire de Liga I, echipele vor începe a doua parte a campionatului cu punctele acumulate în sezonul regulat. Însă, linia de clasament a formaţiilor va fi 0 (la victorii, egaluri, înfrângeri şi golaveraj). Pe de altă parte, la acest nivel, pentru alcătuirea programelor play-off-ului şi play-out-ului, FRF nu a mai ţinut cont de poziţiile ocupate de fiecare grupare. „Ţintarele” au fost stabilite luni, 14 martie, prin tragere la sorţi.

LIGA A II-A

Etapa a 18-a

Marţi, 8 martie
FC HERMANNSTADT – „U” CLUJ 0-2
Dragoş Tescan (8), Ely Fernandes (73)

Etapa a 19-a (ultima din sezonul regulat)

Vineri, 11 martie
UNIREA CONSTANŢA – PETROLUL PLOIEŞTI 2-3
Adrian Niţă (16), Rareş Trif (49) / Sory Ibrahim Diarra (18, 24), Simon Măzărache (58)
Sâmbătă, 12 martie
POLI TIMIŞOARA – FC HERMANNSTADT 1-2
Octavian Ursu (45) / Daniel Paraschiv (32), Călin Popescu (45)
FC BUZĂU – CONCORDIA CHIAJNA 0-1
Paul Batin (3)
CSM POLI IAŞI – ASTRA GIURGIU 3-1
Mykhaylo Plokhotnyuk (45, 78), Sekou Camara (78, penalti) / Raul Gavîrliţă (61)
METALOGLOBUS – CSA STEAUA BUCUREŞTI 1-3
Ovidiu Herea (36) / Bogdan Chipirliu (18, 51 – penalti), Adrian Popa (71)
FK CSIKSZEREDA MIERCUREA CIUC – FC BRAŞOV 1-1
Salvatore Marrone (41) / Eduard Lambrinoc (43)
VIITORUL PANDURII TG. JIU – CS COMUNAL ŞELIMBĂR 1-0
Ciprian Rus (86, penalti)
DACIA UNIREA BRĂILA – UNIREA DEJ 0-1
Ionuţ Frăsineanu (61)
UNIREA SLOBOZIA – RIPENSIA TIMIŞOARA 1-0
Christo Bolohan (28)
Duminică, 13 martie
„U” CLUJ – DUNĂREA CĂLĂRAŞI 3-0
Dragoş Tescan (5), Valentin Alexandru (29), Albert Hofman (75)

Clasament la finele sezonului regulat

1. PETROLUL PLOIEŞTI 19 16 1 2 41- 7 49p.
2. „U” CLUJ 19 14 0 5 34-14 42p.
3. FC HERMANNSTADT 19 12 5 2 41-15 41p.
4. CSA STEAUA BUCUREŞTI 19 11 4 4 31-13 37p.
5. CONCORDIA CHIAJNA 19 10 6 3 18-10 36p.
6. UNIREA SLOBOZIA 19 9 6 4 33-13 33p.
7. FK CSIKSZEREDA M. CIUC 19 10 3 6 32-23 33p.
8. FC BUZĂU 19 9 6 4 43-14 32p.
9. UNIREA DEJ 19 8 4 7 17-16 28p.
10. METALOBLOBUS BUCUREŞTI 19 8 4 7 22-23 28p.
11. CSM POLI IAŞI 19 7 4 8 25-21 25p.
12. RIPENSIA TIMIŞOARA 19 6 7 6 18-19 25p.
13. VIITORUL PANDURII TG. JIU 19 6 6 7 16-20 24p.
14. CS COMUNAL ŞELIMBĂR 19 6 5 8 18-26 23p.
15. POLI TIMIŞOARA 19 6 3 10 19-27 21p.
16. FC BRAŞOV 19 3 5 11 16-32 14p.
17. UNIREA CONSTANŢA 19 3 2 14 18-54 11p.
18. DUNĂREA CĂLĂRAŞI 19 1 4 14 12-50 7p.
19. DACIA UNIREA BRĂILA 19 0 2 17 7-53 2p.
20. ASTRA GIURGIU *) 19 5 4 10 21-32 –1p.
*) echipa ASTRA GIURGIU este penalizată cu 20 de puncte