Luni, 1 august, s-a semnat predarea amplasamentului în vederea începerii lucrărilor la cele două blocuri ANL cu regim de închiriere pentru tineri de pe strada Ştirbei Vodă, nr. 111A. În urma licitaţiei organizate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe, firma desemnată să realizeze această investiţie este Full Serv Core SRL din judeţul Dolj, care are ca termen de finalizare 20 de luni de la ordinul de începere a lucrărilor.
Cele două imobile de câte 3 etaje vor totaliza 36 de unităţi locative, respectiv 3 garsoniere, 21 de apartamente cu două camere şi 12 apartamente cu 3 camere, iar ansamblul va avea drum de acces, alei pietonale, iluminat public, spaţii verzi şi un loc de joacă pentru copii. Finanţarea construcţiei este asigurată de ANL, iar bugetul local va suporta doar lucrările de sistematizare verticală şi racordurile la utilităţi.
Informaţiile au fost furnizate de Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea.
Primăria Râmnicu Vâlcea a anunțat că săptămâna aceasta vor continua audiențele susținute de conducerea Municipalității. Astfel, miercuri, 18 iunie, viceprimarul...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe