S-a semnat contractul! 18 milioane de euro pentru 30 de kilometri de canalizare, la Păușești Măglași! Marcel Radi: „Am avut mereu încredere că va veni finanțarea!”
Săptămâna trecută, la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene s-a semnat contractul de finanțare pentru megaproiectul în valoare de 152 de millioane de euro, de introducere a rețelelor de apă și canalizare în județul Vâlcea. Investițiile vor fi realizate prin Programul Dezvoltare Durabilă (PDD), iar printre cele 12 localități în care se vor introduce utilitățile se numără și Păușești Măglași. Vestea îl bucură nespus de mult pe primarul Marcel Radi (FOTO), care spune că în comuna pe care o administrează ar urma să se realizeze nu mai puțin de 30 de kilometri de canalizare, pentru care se vor aloca 18 milioane de euro.
„În acest moment, rețeaua de apă este introdusă în localitatea noastră în proporție de peste 95 la sută, dar în ceea ce privește canalizarea lucrurile nu stau la fel de bine. Magistrala se întinde pe aproximativ 7 km, la care se adaugă încă 3 km în zona Cheia, iar în plus avem și stație de epurare. E un lucru mare că s-a semnat finanțarea pentru acest proiect, mai ales că foarte mulți colegi primari nu mai sperau și îmi spuneau să ne retragem. Dar am avut mereu încredere că se vor obține până la urmă banii necesari și iată că acest lucru s-a întâmplat”, a precizat Marcel Radi.
Primăria Păușești Măglași trebuie să asigure o confinanțare de 2 %
Alesul PSD ne-a dezvăluit în continuare că Primăria Păușești Măglași e obligată să facă dovada că va putea achita o cofinanțare de 2 %, pentru a fi organizată licitația și a începe apoi lucrările propriu-zise. „Imediat după ce s-a semnat contractul de finanțare la MIPE, am purtat primele discuții legate de acest proiect. În principiu, trebuie să facem dovada că avem la dispoziție cota de cofinanțare de 2 la sută pentru această investiție. Ar fi vorba de vreo 400.000 de euro (adică, peste 2 milioane de lei), iar în acest sens probabil că vom da o hotărâre în Consiliul Local prin care ne vom angaja să alocăm suma respectivă pe durata derulării lucrărilor, pentru ca proiectul să fie scos la licitație. Oricum, investiția se va întinde pe durata a 3-4 ani, deci cred că vom putea aduna acei bani fără probleme, atât din bugetul local, cât și din alte surse. Nu trebuie să facem rost peste noapte de suma respectivă, ci treptat. Licitațiile pentru atribuirea lucrărilor vor fi organizate de Apavil, pentru fiecare localitate în parte, deoarece fiecare are specificul ei și nu pot fi puse toate investițiile într-un pachet. Având în vedere că la Păușești Măglași e vorba de extinderea rețelei de canalizare, sperăm ca localitatea noastră să fie printre primele pentru care se va încărca documentația în SICAP. La noi nu e vorba de înființarea sistemului, iar acesta ar putea fi un avantaj când se va stabili ordinea localităților în care se vor organiza licitațiile. Probabil că se va ține cont de acest aspect, pentru că una e să derulezi un proiect de extindere și alta e s-o iei de la zero cu o investiție”, a adăugat primarul din Păușești Măglași, Marcel Radi.
Îmbunătățirea mediului prin regenerarea zonelor verzi de mici dimensiuni, a locurilor de joacă sau pentru activități recreative, a iluminatului public,...
Anul acesta, primarul Daniel Dimulescu și-a împlinit un vis! Alesul PSD a obținut o finanțare de 14 milioane de lei...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe