Vâlcea se mândreşte cu unul dintre cei mai importanţi sportivi din lume: Bogdan Deac. Şahistul în vârstă de doar 22 de ani concurează de o bună perioadă de timp alături de cei mai mari maeştri ai tablei cu 64 de pătrate. În următoarele două săptămâni, Bogdan Deac va putea fi urmărit, din nou, la o supercompetiţie ce se va desfăşura chiar în România, la Bucureşti. Este vorba de Superbet Chess Classic România 2024, un turneu care face parte din circuitul internaţional Grand Chess Tour, fondat de legendarul Garri Kasparov.
Şi în acest an, la competiţia din Capitala României (care va avea loc între 26 iunie şi 6 iulie, în Sala Ronda de la Grand Hotel Bucharest), vor participa sportivi importanţi din ierarhia mondială FIDE, în frunte cu americanul Fabiano Caruana (locul 2 şi câştigătorul GCT din 2023). La Bucureşti, vor mai prezenţi alţi şapte şahişti din Top 20 mondial, cum ar fi rusul Ian Nemomniachtchi (locul 4 în lume), uzbekul Nodirbek Abdusattorov (5), indianul Gukess Dommaraju (6) sau americanul Wesley So (9).
Bogdan Deac joacă şah de la 7 ani, iar la 14 ani a fost selecţionat pentru prima dată în naţionala României, tot atunci el devenind cel mai tânăr Mare Maestru internaţional. În cariera sa, el a câştigat numeroase competiţii naţionale şi internaţionale, printre care se numără şi Reykjavik Open, turneu desfăşurat în primăvară (în martie 2024). În prezent, el ocupă locul 42 în clasamentul mondial (şi poziţia a doua în România), ratingul său FIDE fiind de 2.692 puncte.
Sâmbătă, 30 noiembrie, CS Vâlcea 1924 a obţinut o nouă victorie în Liga Naţională de baschet. De această dată, „lupii...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe