Samara da Silva Vieira, cea mai prolifică jucătoare de la Krim Ljubljana! Brazilianca n-a mai putut însă s-o încurce pe CSM Bucureşti, ca anul trecut, în Sala Traian
Week-end-ul trecut, CSM Bucureşti a jucat în Slovenia, în fieful echipei Krim Ljubljana, în faţa căreia s-a impus cu scorul de 25-23 (după 12-11, la pauză). Echipa din Capitală a avut parte de un meci mai greu decât s-ar fi aşteptat, iar asta şi din cauza evoluţiei peste aşteptări a braziliencei Samara da Silva Vieira, fostă handbalistă la SCM Rm. Vâlcea în ultimele două sezoane. Formaţia din fostul spaţiu ex-iugoslav a avut un avantaj de două goluri în startul reprizei secunde, dar pe final a trebuit să se recunoască învinsă.
Şi în acest duel, sud-americanca a fost, din nou, cea mai prolifică jucătoare a echipei sale, cu 8 goluri. Chiar şi aşa, Samara da Silva Vieira n-a putut ţine, însă, piept de una singură jucătoarelor de la CSM Bucureşti, pentru a le conduce pe coechipiere către un succes de senzaţie. Aşa cum s-a întâmplat în urmă cu un an, mai precis pe 21 septembrie 2019, în meciul pe care Vâlcea l-a disputat în Sala Traian, împotriva formaţiei din Capitală, când gruparea antrenată de Florentin Pera s-a impus la limită, cu 20-19, graţie unui gol înscris chiar în ultima secundă de handbalista braziliană.
Brazilianca e cea mai bună marcatoare a echipei din Slovenia în Liga Campionilor
În actualul sezon, Samara da Silva Vieira a marcat în total 35 de goluri şi e cea mai bună marcatoare a echipei Krim Ljubljana în Liga Campionilor. Un lucru care nu s-a întâmplat în perioada petrecută de aceasta în sala Traian, când sud-americanca s-a remarcat în mod special prin evoluţiile din defensivă, fiind unul dintre stălpii apărării vâlcene.
În tricoul formaţiei Krim Ljubljana, brazilianca a înscris 8 goluri în partida cu Vipers Kristiansand (înfrângere cu 26-27, pe teren propriu), 9 cu Rostov pe Don (egal, 23-23, în Rusia – mare-mare surpriză!), 5 cu Bietighem (victorie cu 28-26, pe teren propriu), 5 cu FTC Rail-Cargo Budapesta (eşec cu 25-32, în Ungaria) şi 8 cu CSM Bucureşti, week-end-ul trecut. În patru dintre aceste meciuri, Samara da Silva Vieira a fost chiar cea mai prolifică jucătoare a echipei sale, doar în partida cu echipa din Germania fiind depăşită de franţuzoaica Oceane Sercien Ugolin (7 goluri) şi croata Matea Pletikosic (5).
SCM Rm. Vâlcea a ratat toate obiectivele cu care a pornit la drum în acest sezon. Echipa din Sala Traian...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe