Flacăra Horezu a bifat două succese la rând cu acelaşi scor (1-0), împotriva celor două formaţii vâlcene aflate în subsolul Seriei a VI-a (în speţă, cu Minerul Costeşti – pe teren propriu şi Cozia Călimăneşti – în deplasare), astfel că se luptă în continuare pentru a se califica în play-off. La finele săptămânii, Adi Popa & Co. vor da peste cea mai puternică adversară posibilă, CSM Alexandria, nimeni alta decât lidera la zi a clasamentului, pe care o vor înfrunta pe stadionul din Treapt.
Gruparea din Teleorman se află într-o formă de senzaţie în această perioadă, în condiţiile în care a avut un parcurs perfect atât în campionat, cât şi în Cupa României. Săptămâna trecută, echipa antrenată de Ştefan Odoroabă a eliminat-o la penaltiuri pe FK Csikszereda Miercurea Ciuc (locul 3 în Liga a II-a), scor 4-2, după 1-1 în timpul regulamentar şi după prelungiri, astfel că a acces în grupele competiţiei KO. Mai mult decât atât, fotbaliştii de la CSM Alexandria n-au resimţit deloc oboseala după meciul de 120 de minute, încheiat la „loteria penaltiurilor”, de joi, 29 septembrie, iar duminică, 2 octrombrie, au zburdat pe teren şi i-au administrat rivalei din judeţ, CSM Cetatea Tr. Măgurele, o înfrângere pe care adversarii nu o vor uita prea curând: 7-1!
Meciul de cinci stele dintre Flacăra Horezu şi CSM Alexandria se va disputa sâmbătă, 8 octombrie, de la ora 15.00.
Jucătorii de la SCM Rm. Vâlcea au avut un program mai lung la finele anului trecut, în condiţiile în care...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe