luni, iulie 13, 2026
Administrație

Sâmbăta aceasta, primarul Mircia Gutău va inaugura creșa de la Goranu împreună cu ministrul Dezvoltării, Cseke Attila

554Vizualizari
Recent, s-au finalizat lucrările de construire a creșei din Goranu, care e situată pe islazul din zona respectivă. Pentru această investiție, Primăria Râmnicu Vâlcea a obținut finanțare prin PNRR. Potrivit proiectului, noua unitate pentru preșcolari a fost amenajată pe o suprafață de peste 10.000 de metri pătrați și va putea găzdui 100-110 copii.
Creșa din Goranu va fi inaugurată cu mare fast în dimineața zilei de sâmbătă, 24 mai, iar la eveniment și-a anunțat participarea, încă de acum câteva săptămâni, chiar ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. De altfel, în urmă cu aproape trei ani, pe 1 septembrie 2022, el este și ce a semnat contractul de finanțare pentru această investiție, împreună cu primarul Râmnicului, Mircia Gutău.

„Sâmbătă, 24 mai, la ora 10.00, va fi inaugurată Creșa din Goranu, punct Islaz, proiect realizat cu finanțare PNRR. La eveniment va fi prezent si Ministrul Cseke Attila – Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Cu această ocazie, va fi susținută și o conferință de presă in imobilul creșei”, au transmis reprezentanții Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea.