Handbal

Sâmbăta aceasta, SCM Rm. Vâlcea dă piept cu Minaur Baia Mare, în Sala Traian. Printr-o victorie, „municipalele” își vor consolida locul 4

370Vizualizari
După victoria extraordinară din Bănie (32-25), repurtată duminică, 26 octombrie, SCM Rm. Vâlcea se află pe locul 4 în Liga Florilor, după șapte etape. Formația antrenată de Florentin Pera are 8 puncte în cont și este la egalitate cu CSM Slatina și Minaur Baia Mare, față de care are însă un golaveraj superior (+42, față de +12 și, respectiv, +7). Primele trei poziții sunt ocupate de CSM București (14 puncte), CSM Corona Brașov (12) și Gloria Bistrița (12).
Pentru SCM Rm. Vâlcea va urma o partidă pe teren propriu, chiar cu Minaur Baia Mare, iar printr-o nouă victorie (care ar fi cea de-a treia consecutivă) elevele lui Florentin Pera își vor consolida locul 4 în clasament. Meciul cu gruparea din Maramureș este programat sâmbătă, 1 noiembrie, de la ora 18.00.
Sursă foto: Facebook SCM Rm. Vâlcea – Handbal feminin