joi, decembrie 7, 2023
Fotbal Național

Sâmbăta aceasta, Sporting Roşiori, una dintre cele mai prolifice echipe din Seria a VI-a, vine la Fedeleşoiu

681Vizualizari

• week-end-ul trecut, formaţia din Teleorman a remizat cu CSM Slatina, după ce a condus cu 2-0

Sâmbăta trecută, Viitorul Dăeşti a bifat încă trei puncte, normale, prin victoria contra echipei Petrolul Potcoava. Succesul este foarte important în lupta pentru un loc în Top 4, deocamdată, dar cu bătaie lungă pe primele două locuri, poziţii care asigură prezenţa în barajele pentru Liga a II-a. Până atunci, însă, mai e mult timp, iar asta deoarece, Adi Popa & Co. trebuie să treacă mai întâi prin „furcile caudine” a nu mai puţin de cinci meciuri directe cu CSM Slatina, favorita la promovare din Seriile a V-a şi a VI-a.

Adversara vâlcenilor a marcat şase goluri cu Potcoava şi două cu Slatina

În următoarea rundă din Liga a III-a, Viitorul Dăeşti va juca pe teren propiu, în compania echipei Sporting Roşiori, una dintre cele mai prolifice din această serie. Lucru dovedit şi week-end-ul trecut, când teleormănenii au fost foarte aproape de victorie cu CSM Slatina, fiind egalaţi pe final (2-2), după ce au condus cu 2-0 din debutul reprizei secunde.
În acest meci, Sporting Roşiori a avut însă noroc cu carul, dacă ţinem cont de ocaziile numeroase pe care jucătorii din judeţul Olt le-au irosit cu nonşalanţă. Cătălin Doman şi Alexandru Popovici au ratat uluitor până la pauză, iar formaţia din Teleorman a profitat apoi de lipsa de neatenţie a fundaşilor adverşi şi a marcat de două ori, în minutele 49 şi 53, prin Alin Călin. CSM Slatina a continuat să se joace cu şansele de gol şi în cel de-al doilea mitan, dar a punctat totuşi pe final. Mai întâi, prin Alexandru Popovici, în minutul 86, iar apoi prin Radu Necşulescu, în minutul 90, care a transformat un penalti acordat pentru un fault comis asupra lui Constantin Radu. Culmea, în minutul 90+3, CSM Slatina putea obţine şi victoria, dar şutul lui Remus Trancă, din careul de 16 metri, a fost respins miraculos de goal-keeper-ul de la Sporting Roşiori.

Alin Călin, golgheterul echipei Sporting Roşiori, are patru „boabe” în cont

Cu siguranţă, la Fedeleşoiu, altfel vor sta lucrurile pentru Sporting Roşiori, în condiţiile în care Viitorul Dăeşti este recunoscută pentru defensiva de fier. Formaţia din Teleorman trebuie tratată însă cu mare atenţie, având în vedere că, în precedenta deplasare din Seria a VI-a, s-a impus cu 6-3 contra echipei Petrolul Potcoava, acolo unde Adi Popa & Co. s-au chinuit! Marele pericol pentru poarta vâlceană va fi Alin Călin (care a înscris de câte două ori în fiecare dintre meciurile disputate). Altfel, Florin Cazan a semnat o „dublă” cu Petrolul Potcoava, celelalte două „boabe” fiind semnate de Leonard Manole şi Ivănescu Dinu.
În pofida rezultatelor bune ale teleormănenilor, Adi Ppa & Co. nu concep să nu câştige din nou, pentru a bifa un start absolut perfect: trei victorii în trei meciuri! Meciul Viitorul Dăeşti – Sporting Roşiori se va desfăşura sâmbătă, 11 septembrie, de la ora 17.00, pe Stadionul „Gheorghe Ciucioi”, de la Fedeleşoiu.