Sâmbăta aceasta, Vasile Ilinca a programat un test cu FC Băbeni
Cozia Călimăneşti a pierdut cu 4-2 amicalul cu Viitorul Dăeşti, nou-promovată în Liga a III-a, care s-a disputat în fieful campioanei judeţului. În această partidă, antrenorul Vasile Ilinca a avut la dispoziţie trei noutăţi în lot. Este vorba de portarul Alin Dina (ultima oară, la Stejarul Vlădeşti 2019) şi de jucătorii Cătălin Moldoveanu şi Andrei Fistogeanu (ambii de la Viitorul Dăeşti). „În rest, pentru noul sezon, am promovat la echipa de seniori mulţi jucători de la formaţia de juniori A1, campioana judeţului în ultimii doi ani”, a declarat Vasile Ilinca. Din păcate, vara aceasta, experimentatul tehnician l-a pierdut pe unul dintre cei mai talentaţi tineri jucători din lotul de juniori A1, Robert Talpoş, care a fost cedat în Liga a III-a, chiar la Viitorul Dăeşti.
Cozia Călimăneşti va disputa următorul amical la finele săptămânii, mai precis sâmbătă, 17 august, de la ora 17.00, în compania echipei FC Băbeni, care e antrenată în prezent de Iulică Dincă şi Romeo Chelcea. În mod sigur, acesta va fi ultimul test pentru ambele formaţii înainte de startul noului sezon al Superligii, care e programat pe 24 august.