Sâmbăta trecută, Costel Măianu şi-a aniversat ziua de naştere cu o nouă promovare. Acesta a refuzat o super-ofertă de la Erik Lincar
Ziua meciului retur pe care Viitorul Dăeşti l-a disputat, sâmbătă seara, cu Real Bradu, la Fedeleşoiu, care a consfinţit promovarea campioanei Vâlcii în Liga a III-a, a reprezentat o dublă bucurie pentru Costel Măianu. Binecunoscutul maseur şi kinetoterapeut vâlcean a împlinit chiar pe 22 iunie vârsta de 44 de ani. În cariera sa de peste două decenii în sport, acesta se mândreşte că a fost martorul mai multor performanţe de răsunet ale Vâlcii. „Ca să fiu sincer, am şase promovări la activ! Am început cu Rarora Rm. Vâlcea, după care au urmat Ghecon Lăpuşata, CSM Rm. Vâlcea, Damila Măciuca (pe vremea când antrenor era Erik Lincar), Flacăra Horezu, iar acum – Viitorul Dăeşti. În plus, am fost o perioadă şi alături de echipa de handbal feminin a Râmnicului”, a spus Costel Măianu.
Acesta ne-a mai declarat că, de-a lungul timpului, a avut şi numeroase oferte de a pleca în străinătate, unde ar fi fost bine plătit pentru job-ul său, dar le-a refuzat pe toate, pentru a fi alături de familie. De curând, Costel Măianu a spus pas unei alte oferte mai mult decât avantajoase, din partea lui Erik Lincar (care îl cunoştea foarte bine din perioada Damila Măciuca şi CSM Rm. Vâlcea). Tehnicianul dorea să-l ia la Turris-Oltul Tr. Măgurele, în Liga a II-a, acolo unde a ajuns, în această vară, şi portarul Florin Matache, de la Flacăra Horezu.