marți, octombrie 27, 2020
Handbal

Sâmbăta trecută, Vâlcea a încasat cele mai puţine goluri din toate meciurile oficiale disputate în acest sezon! Declaraţiile lui Florentin Pera după victoria cu Krim Ljubljana

95Vizualizari

SCM Rm. Vâlcea a câştigat en-fanfare partida cu Krim Ljubljana (31-16), prima din Main Round-ul Ligii Campionilor, la finele unui joc în care a excelat aproape la toate capitolele (poartă, defensivă, recuperări şi ofensivă). După meci, antrenorul Florentin Pera a recunoscut că a pregătit foarte bine duelul cu echipa din Slovenia, iar rezultatul clar a venit ca o consecinţă a acestui aspect. „Mă bucur pentru victoria obţinută! A fost un joc pe care l-am pregătit foarte bine toată săptămâna. Forma echipei a fost una optimă şi sunt mulţumit de acest lucru şi că am disputat primul meci din grupele principale ale Ligii Campionilor la cel mai bun nivel. Exceptând începutul de joc, unde s-au văzut mici emoţii, pe parcursul meciului am arătat consistenţă, am fost exacţi în atac, dar mai ales am greşit mai puţin de această dată, cu toate că am avut şi câteva ratări din situaţii clare. Faza de apărare a funcţionat foarte bine, nu am primit decât 16 goluri, iar în plus a mers şi poarta, cei doi goal-keeperi fiind la înălţime. Le felicit pe toate elevele mele pentru atitudine şi pentru faptul că nu au cedat deloc. Ce-i drept, au fost şi anumite momente în care au vrut să facă spectacol. E şi normal să fie aşa, iar eu le permit mereu să facă asta, când e o diferenţă mai mare de scor. Altfel, sigur că nu sunt de acord cu astfel de lucruri”, a spus Pera, după partida de sâmbăta trecută.

Florentin Pera: „Şi la pauză, le-am transmis jucătoarelor că e foarte important să câştigăm la o diferenţă cât mai mare”

Antrenorul principal al SCM-ului s-a referit mai departe şi la startul mai slab de meci, când formaţia vâlceană nu a înscris deloc în primele 7 minute de joc. „A fost un început mai puţin bun din partea noastră. Echipa a fost mai timorată la început, mă aşteptam ca fetele să intre cu emoţii, poate şi pentru că acest meci era primul al lor în faţa propriilor suporteri după o perioadă destul de lungă. Toate jucătoarele şi-au dorit să joace perfect, iar emoţiile startului şi-au cam pus amprenta asupra prestaţiei echipei. Sincer, nu am avut însă deloc emoţii legate de obţinerea victoriei, nici în acele prime 7-8 minute nefaste în care n-am reuşit să marcăm. Eram convins că vom întoarce scorul în favoarea noastră! La time-out, pe lângă faptul că am schimbat sistemul în apărare, le-am încurajat pe jucătoare şi le-am arătat cele mai bune soluţii în ofensivă. Iar din acel moment, de la scorul de 0-2, totul s-a schimbat, fetele s-au descătuşat şi au arătat că sunt mai bune. Am pus stăpânire pe joc şi am dovedit că suntem echipa mai valoroasă: ne-am apărat mai exact, am marcat câteva goluri uşoare pe faza a doua, am reuşit să ne desprindem şi bineînţeles că emoţiile au trecut şi am jucat din ce în ce mai bine. Încet-încet, ne-am arătat valoarea şi am intrat la pauză cu o diferenţă de şase goluri. Bineînţeles că am discutat cu jucătoarele la vestiare şi le-am transmis că este foarte important să câştigăm la o diferenţă cât mai mare de scor, să nu cedăm iniţiativa şi să începem repriza secundă tot de la 0-0, pentru că avem nevoie de o victorie concludentă. Mă bucur că au respectat acest lucru!”, a mai adăugat Florentin Pera.

Florentin Pera: „Nu mă aşteptam la un asemenea scor, e prea drastic după aspectul jocului, nu asta e diferenţa reală dintre noi şi Krim”

„Una peste alta, am fost echipa mai bună, am făcut un joc exact, foarte bun, care ne dă încredere şi moral pentru ce urmează. Am confirmat forma bună pe care am arătat-o în ultimul timp. Cu toate acestea, consider că diferenţa de la final este totuşi prea mare faţă de ce s-a întâmplat în teren. Nu mă aşteptam la un asemenea scor, e prea drastic după aspectul jocului, nu asta e diferenţa reală dintre noi şi Krim Ljubljana, însă fetele noastre s-au aflat într-o zi foarte bună, atât în ofensivă, dar mai ales în apărare, care a funcţionat destul de exact, iar ca dovadă am încasat doar 16 goluri (n.r.: cele mai puţine din toate meciurile oficiale disputate de SCM în actualul sezon competiţional). Între buturi, Marta Batinovic a prins, de asemenea, o zi bună, la fel ca şi Diana Ciucă, intrată pe final, care a fost cu adevărat extraordinară şi a închis poarta în ultimele 6-7 minute de joc. Cred că ne-am făcut datoria cu brio şi de această dată! Victoriile din ultima perioadă au fost foarte concludente, am arătat consistenţă, forţă şi sper să avem continuitate şi mai departe din acest punct de vedere. Este important să remedim greşelile şi să îmbunătăţim permanent jocul nostru, să fim mereu la cel mai înalt nivel”, a încheiat Florentin Pera.