sâmbătă, august 15, 2026
Fotbal Județean

Sancţiunile acordate de Comisia de Disciplină din cadrul AJF Vâlcea după incidentul de la meciul Olteţul Alunu – Viitorul Mateeşti

762Vizualizari
Meciul Olteţul Alunu – Viitorul Mateeşti, întrerupt în minutul 45, la scorul de 2-1 pentru formaţia gazdă, s-a încheiat la Comisia de Disciplină din cadrul AJF Vâlcea. Aşa cum se cunoaşte, partida a fost suspendată de arbitrul Darius Boldu, după ce acesta ar fi fost lovit de doi dintre jucătorii echipei vizitatoare (fraţii Cătălin şi Cosmin Codin), când a acordat o lovitură de la 11 metri pentru Olteţul Alunu.
Pe lângă faptul că meciul a fost omologat la „masa verde”, cu 3-0 pentru fosta vicelideră a Ligii a IV-a, Comisia de Disciplină i-a sancţionat şi pe jucătorii implicaţi în incidentul respectiv. Pentru „comportare violentă”, Cătălin Codin a primit 16 etape de suspendare şi o sancţiune pecunoară de 1000 de lei, iar Cosmin Codin va sta trei runde pe tuşă şi va fi nevoit să achite o amendă de 300 de lei, pentru că a avut „un comportament violent”. Pe de altă parte, a mai fost pedepsit încă un jucător de la Viitorul Mateeşti, Alexandru Duţu, pentru „scuiparea arbitrului”, care s-a ales cu patru etape de suspendare şi o amendă de 500 de lei.