În 2019, la Stoilești, începeau lucrările de asfaltare a 15 kilometri de drumuri, prin Fondul de Dezvoltare și Investiții, programt demarat la vremea respectivă de fostul guvern PSD. La scurt timp după, lucrările au fost sistate, însă, vara aceasta, ele vor fi reluate, tot cu finanțare de la bugetul de stat, dar prin Programul Național „Anghel Saligny”.
„Cam fiecare localitate va avea aprobat un proiect. La Stoilești, așa cum știți, preocuparea majoră e infrastructura rutieră, de aceea, cei 15 kilometri de drumuri sunt în atenția noastră. Tocmai de aceea, suntem convinși să va obține finanțarea necesară. La noi, nu mai e vorba de întocmirea proiectelor, licitații, semnarea contractului – care ar putea dura minim 6-8 luni. Am început deja lucrările, deci, avem firma contractoare și, imediat ce vom obține aprobarea proiectului, ne vom apuca de treabă. În iunie-iulie, sper să lucrăm la foc automat. Din discuțiile cu colegii mei, în luna mai, va fi anunțată și lista cu proiectele aprobate la nivel național pe «Anghel Saligny». Vom fi atenți și la celălalt program, PNRR. Cu fonduri europene, vrem să asigurăm eficiența energetică măcar la o clădire publică din Stoilești”, a precizat social-democratul Florin Ionescu, primarul localității Stoilești.
În 2023, Consiliul Judeţean Vâlcea, instituţie condusă de Constantin Rădulescu, a depus un proiect la Guvern pentru dotarea a 26...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe