miercuri, ianuarie 27, 2021
Diverse

Săptămâna aceasta, Catani va oferi 270 de cadouri pentru copii. De Crăciun, conducerea firmei din Galicea va dărui pachete cu produse şi pentru persoanele nevoiaşe din comună

1.94KVizualizari

Conducerea firmei Catani a anunţat că, în această săptămână, în cursul zilei de marți, 17 decembrie, va organiza o amplă acţiune de acordare a unor cadouri, pentru toți elevii din Galicea. „Şi de această dată, suntem alături de copiii din localitate şi le vom dărui câte un pacheţel cu fructe, dulciuri şi băuturi răcoritoare, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Am pregătit 270 de cadouri pe care le vom da celor mici în această ultima săptămână de şcoală din 2019”, ne-a declarat reprezentantul firmei Catani, Florea Udrea, preşedinte PNL Galicea şi, totodată, consilier local PNL în comuna Galicea.
Catani a mai avut şi în trecut numeroase acţiuni de recompensare a copiilor. Astfel, în luna septembrie 2018, compania din Galicea a susţinut, cu rechizite şcolare şi materiale didactice, activitatea copiilor de la grădiniţa din centrul comunei. În 2019, pe 15 iunie, Catani a oferit premii, medalii şi diplome, precum şi ghiozdane full echipate elevilor din comuna Galicea, cu prilejul Zilei Firmei. Totodată, Catani le-a mai dat şansa copiilor să urmărească şi o piesă de teatru, care i-a încântat la maximum pe cei mici.

„Şi pentru oamenii în vârstă şi neajutoraţi, Crăciunul trebuie să fie o bucurie!”

Pe de altă parte, potrivit informaţiilor furnizate de Florea Udrea, în Ajunul Crăciunului, Catani va mai acorda cadouri şi pentru câteva persoane vârstnice din Galicea. „La final de an, ne-am gândit şi la oamenii nevoiaşi din mai multe sate ale comunei. Pentru ca şi aceştia să aibă ce să pună pe masă de sărbători, le vom oferi câte un cozonac, produse alimentare şi tot ce se mai cuvine. Suntem convinşi că vor primi cu mare bucurie gestul nostru, mai ales că unii sunt chiar foarte neajutoraţi. Am identificat deja persoanele care au nevoie de sprijinul nostru şi le vom vizita chiar în prag de sărbători, pentru a le face o surpriză frumoasă. Şi pentru oamenii în vârstă şi neajutoraţi, Crăciunul trebuie să fie o bucurie!”, a încheiat Florea Udrea.