Sporturi

Săptămâna aceasta, CS Vâlcea 1924 a obţinut a doua victorie în amicale şi a disputat finala Trofeului „Elmer Tordai”, de la Sibiu

131Vizualizari
În această vară, CS Vâlcea 1924 a participat la două „triunghiulare”, la Salonic (Grecia), unde le-a înfruntat pe PAOK şi Aris, iar apoi la Voluntari (unde a bifat o victorie chiar în faţa echipei ilfovene, cu scorul de 89-83). Zilele trecute, „lupii negri” au fost invitaţi, din nou, la Trofeul „Elmer Tordai”, de la Sibiu, care s-a disputat în sistemul Final Four.
Pe 4 septembrie, „haita” antrenată de spaniolul Arturo Alvarez a învins-o în semifinale pe CSM Tg. Mureş (87-79), astfel că s-a calificat în finala mare a turneului, unde a întâlnit echipa bulgară Rilski Sportist. Partida a avut loc vineri, 6 septembrie, şi s-a încheiat cu victoria adversarilor, cu 84-72 (pe sferturi: 31-14, 14-24, 17-17, 22-19). În acest duel, cel mai prolific jucător din tabăra vâlceană a fost americanul Tyler Francis Sabin (cu 24 de puncte), printre marcatori figurând alţi doi „stranieri” transferaţi în vară: Kadre Grey (14) şi Cornelius Hudson (10).

Luni, 9 septembrie, de la ora 18.00, „lupii negri” îi aşteaptă pe suporteri în Sala Traian, la meciul de debut în Cupa României

Pentru CS Vâlcea 1924, amicalele de la Sibiu au fost ultimele înainte de startul noului sezon competiţional. Aşa cum se cunoaşte, „haita” va disputa primele meciuri oficiale în Cupa României. Luni, 9 septembrie, de la ora 18.00, „lupii negri” o va întâlni, pe teren propriu, pe Total Sport Bucureşti (din Liga I).
„E gata! Lunga așteptare a luat sfârșit! Suntem, din nou, împreună în Sala Polivalentă Traian! Jucăm în Cupa României, luni de la ora 18.00, împotriva echipei din divizia a doua a baschetului românesc Total Sport București. Vom avea prilejul să aplaudăm doi foști lupi, Sebastian Ciobu și Alexandru Pascariu care își doresc, anul acesta, să își adauge încă o promovare în palmaresul lor. În rest, suntem noi, haita. Mai mulți, mai conectați, mai optimiști! Hai la meci!”, au transmis oficialii de la CS Vâlcea 1924, pe pagina de Facebook a clubului din Sala Traian.
Dacă va trece de gruparea din Capitală – lucru sigur! – CS Vâlcea 1924 o va înfrunta sâmbătă, 14 septembrie, tot acasă, pe SCM „U” Craiova, în turul 2 al întrecerii KO.
Sursă foto: Facebook CS Vâlcea 1924