Săptămâna aceasta, CS Vâlcea 1924 a pierdut în faţa unei rivale importante din lupta pentru play-off. Canadianul Kadre Grey, cel mai bun marcator al „haitei”
Luni, 4 noiembrie, CS Vâlcea 1924 a disputat un nou meci în Liga Naţională de baschet. Echipa antrenată de spaniolul Arturo Alvarez a înfruntat-o în deplasare pe CSM Corona Braşov, în faţa căreia, din păcate, a fost nevoită să se recunoască învinsă. Gruparea de la poalele Tâmpei s-a impus cu 98-87 (pe sferturi: 29-19, 21-22, 20-25, 28-21). Aşa cum se observă, adversarii şi-au apropiat victoria graţie faptului că au fost superiori în primele şi în ultimele 10 minute de joc.
Vâlcea a avut 7 puncte în plus în sfertul 3, dar apoi s-a prăbuşit
În primul sfert, după 2-0 pentru CS Vâlcea 1924 (în minutul 1), lay-up semnat de Rashun Davis, echipa gazdă a trecut în avantaj (6-2, în minutul 3). Au urmat apoi două momente de echilibru (8-8 şi 11-11, în minutele 5 şi 6), după două coşuri de 3 puncte reuşite de un alt american, Auston Barnes. Ulterior, CSM Corona Braşov a înscris 11 puncte la rând şi s-a desprins la 22-11 (în minutul 6). „Ecartul” a urcat şi la 12 puncte (25-13 în minutul 8 şi 29-17 în minutul 9), după care două aruncări libere transformate de Tyler Francis Sabin au stabilit rezultatul după primul sfert (29-19). Jucătorii antrenaţi de Ionuţ Bascoveanu au ţinut „haita” la distanţă o bună parte din sfertul 2, până în minutul 17, când „lupii negri” s-au apropiat la doar 4 puncte (45-41), iar în tabăra noastră se spera la „remontada”. Până la pauza mare a meciului, diferenţa a crescut însă din nou (50-41).
Pe final, CSM Corona Braşov s-a desprins chiar la 17 „lungimi”
Sfertul 3 a fost cel mai bun pentru CS Vâlcea 1924, care a egalat (55-55, în minutul 24), iar după 57-55 pentru adversari a preluat conducerea şi s-a detaşat la 64-57 şi 66-59 (în minutul 26), aceasta fiind cea mai mare diferenţă cu care baschetbaliştii din Sala Traian a condus, astfel că visul victoriei era din nou real. Din păcate, din acel moment a urmat din nou regresul: CSM Corona Braşov a întors rezultatul până la finele sfertului (70-66), iar în cel de-al patrulea s-a dus la 74-66 (în minutul 32), după 15 puncte înscrise consecutiv, cea mai bună perioada a sa din meci. „Lupii negri” nu şi-au mai regăsit cadenţa, astfel că adversarii au avut chiar şi 17 puncte în plus (87-70 şi 89-72, în minutele 37 şi 38), acesta fiind „ecartul” maxim. Învingătoarea era deja stabilită, aşa că gruparea de sub Tâmpa a ridicat piciorul de pe accelraţie, iar până la urmă meciul s-a încheiat cu 98-87.
În acest duel, punctele echipei vâlcene au fost marcate de Kadre Grey (22), Cornelius Hudson (17), Eral Penn (16), Auston Barnes (11), Rashun Davis (11), Anton Rotaru (6) şi Tyler Francis Sabin (4).
Sâmbătă, 30 noiembrie, CS Vâlcea 1924 a obţinut o nouă victorie în Liga Naţională de baschet. De această dată, „lupii...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe