Săptămâna aceasta, vor avea loc meciurile din turul preliminar al Cupei României Râureni la handbal feminin, în care vor evolua doar echipe din Divizia A, condiţia pentru a putea participa fiind aceea de a avea drept de promovare. În total, în această primă etapă a competiţiei, se vor disputa opt partide, care au fost programate în perioada 18-21 noiembrie. Calendarul meciurilor a fost stabilit prin tragere la sorţi, pe 7 noiembrie.
FRH a anunţat deja şi când se vor juca meciurile din turul 1. Acestea se vor desfăşura la începutul anului viitor, înainte de prima rundă din Liga Florilor, în speţă, pe 6-8 ianuarie 2024. Cinci echipe din primul eşalon naţional nu vor evolua în această etapă şi vor intra în luptă abia din turul 2, în speţă, în optimi. Este vorba de grupările care au participat în Final Four-ul ediţiei precedente (CSM Bucureşti, CSM Tg. Jiu, Dunărea Brăila şi Gloria Bistriţa-Năsăud), precum şi de vicecampioana ţării, Rapid Bucureşti. Astfel, în optimi, vor evolua 16 formaţii: cele 11 care vor trece de turul 1 şi cele cinci care amintite mai sus, care nu vor evolua în următoarea etapă.
SCM Rm. Vâlcea a avut noroc la tragerea la sorţi, iar în turul 2 (optimi) o va înfrunta pe învingătoarea din partida CSM Deva – CSM Galaţi, care se va disputa joi, 21 decembrie, de la ora 17.00.
Prin succesul obținut sâmbăta trecută în Norvegia, contra echipei Sola HK (38-34), SCM Rm. Vâlcea e deja cu un picior...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe