Doar 16 echipe din totalul de 53 au mai rămas înscrise în competiția de fotbal gimnazial Cupa Satelor, organizată de AJF Vâlcea, sub egida FRF. Săptămâna aceasta, se vor desemna câștigătoarele optimilor de finală. De comun acord cu reprezentanții cluburilor, Marian Deaconescu a stabilit patru zone de desfășurare a jocurilor. Astfel, la Dăești, vor juca Slătioara, Malaia, Perișani, Berislăvești. Pe stadionul din Mădulari, se vor înfrunta echipa gazdă, Laloșu, Mateești și Livezi, în timp ce, la Pietrari, își vor juca șansa Păușești-Otăsău, Stoenești, Frâncești și, bineînțeles, elevii din localitate. Tot pe stadionul modern din Pietrari, vor mai juca Mihăești, Stoilești, Dănicei și Popești.
„Aș vrea să le mulțumesc domnilor primari și profesorilor pentru implicare. Din fiecare grupă, vor merge în sferturi primele două clasate, urmând ca meciurile următoare să se joace la primăvară”, a declarat Marian Deaconescu, reprezentantul cluburilor de copii și juniori din Vâlcea.
Superliga şi Liga a II-a se află în vacanţă timp de două săptămâni, pentru acţiunile echipelor naţionale de seniori, Under...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe