Diverse

Săptămâna trecută a fost una a cadourilor la Slătioara, pentru copii, tineri şi vârstnici!

1.54KVizualizari

Miercurea trecută, pe 18 decembrie, la Casa de Cultură din Slătioara a avut loc festivitatea de premiere a celor 41 de tineri din comună care au împlinit frumoasa vârstă de 18 ani în 2019. Pe lângă o diplomă, primarul Sorin Romcescu şi viceprimarul Cornel Ştefan le-au mai oferit acestora şi câte un premiu în bani, în valoare de 150 de lei de fiecare. De asemenea, tot cu acest prilej, au mai fost recompensaţi financiar şi elevii din clasele V-VIII care au obţinut premiul I în anul şcolar 2018-2019. Pe de altă parte, în cadrul acestei festivităţi, au mai fost acordate premii şi pentru trei elevi cu rezultate bune la evaluarea naţională, iar în plus a mai fost răsplătită o elevă care a realizat rezultate deosebite în sport.
Altfel, joi, 19 decembrie, la sediul Primăriei Slătioara au fost premiate şi cuplurile din comună care au împlinit 50 de ani de căsnicie în 2019, în acest caz fiind vorba de 9 familii de vârstnici. Acestea au intrat în poisesia câte unei diplome de longevitate, a unui buchet de flori şi a unei recompense în bani, în valoare de câte 300 de lei de cuplu. În prag de sărbători, primarul Sorin Romcescu i-a anunţat pe toţi locuitorii interesaţi că va organiza şi în această iarnă obişnuitele baluri de Crăciun (pe 25 şi 26 decembrie, în satele Rugetu şi Mogeşti) şi de Anul Nou (pe 1 ianuarie, la Slătioara).